După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Schimbării la Faţă a Domnului în municipiul Galaţi
Ieri, 6 august, clericii şi credincioşii din municipiul Galaţi au prăznuit hramul "Schimbării la Faţă" a Domnului, la biserica ce este cunoscută şi sub numele de "Biserica greacă". Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La eveniment au participat membri ai Comitetului şi Consiliului Parohial, credincioşi ai parohiei, precum şi pelerini din alte zone ale judeţului.
După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au participat la agapa frăţească, organizată de părintele Constantin Stoica, împreună cu credincioşi apropiaţi ai bisericii. La orele 17:00 credincioşii au întâmpinat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, judeţul Galaţi, la Catedrala arhiepiscopală, după ce ieri, la orele 11:00 dimineaţa, sfânta icoană a fost întâmpinată la biserica cu hramul "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", din Galaţi, iar la ceas de vecernie, icoana a poposit la Mănăstirea Mavramol, de unde a plecat în procesiune solemnă către Biserica Precista. Pe parcursul acestui drum, au fost intonate de către preoţi şi credincioşi imnuri liturgice în cinstea Maicii Domnului. (Marian Pătraşcu)



.jpg)
