În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Hramul Schitului Tămand din Arhiepiscopia Aradului
La 2 iulie, când Biserica Ortodoxă pomeneşte "Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne" şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, schitul cu hramul "Veşmântului Maicii Domnului", Tămand, din Arhiepiscopia Aradului, şi-a sărbătorit hramul.
Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de soborul preoţilor, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În cuvântul de învăţătură rostit la momentul potrivit, plecând de la istorisirea aflării veşmântului Maicii Domnului la Locurile Sfinte şi aducerii în cetatea împărătească a Sfântului Constantin cel Mare, spre bucuria poporului dreptcredincios, a arătat însemnătatea zilei, mai ales pentru sfintele lăcaşuri ce poartă hramul sărbătorii. S-a stăruit îndeosebi asupra faptului că bogăţia darurilor şi frumuseţea virtuţilor izvorâte din cele lăsate de către cei aleşi au menirea să sporească, spre folosul credincioşilor şi pentru propăşirea vieţii Bisericii. Chiriarhul a mai subliniat că la loc de cinste în această zi se află şi pomenirea Sfântului Ştefan cel Mare, domn al Moldovei, de la care ne-au rămas aşezăminte şi odoare bisericeşti ca mărturii ale credinţei, temei al faptelor măreţe pentru istoria ţării şi pentru trăinicia legăturilor cu popoarele europene pentru care, la răscruce de vremuri, a reprezentat un adevărat apărător. La final, Înalt Preasfinţitul Timotei a adresat cuvânt de binecuvântare tuturor pelerinilor prezenţi la sărbătoarea hramului schitului din Tămand, cu dorirea ca Maica Domnului să-i ocrotească şi să-i călăuzească pe toţi. (Pr. Vasile Pop)



.jpg)
