Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Hramul Seminarului Teologic din Bucureşti
Seminarul Teologic Liceal "Nifon Mitropolitul" din Capitală îşi sărbătoreşte astăzi hramul, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Grigorie Teologul, patron al învăţământului teologic. Cu acest prilej, la seminarul din incinta Mănăstirii Radu Vodă au loc mai multe manifestări religioase pentru a marca aşa cum se cuvinte evenimentul. Aseară a avut loc slujba Privegherii, la care au participat preoţii profesori ai unităţii de învăţământ teologic, iar astăzi are loc slujba Sfintei Liturghii, ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. "Slujba Sfintei Liturghii va avea loc în biserica mare de la Mănăstirea Radu Vodă, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel fiind Preasfinţitul Varlaam Ploieșteanul. După slujbă va avea loc o agapă frăţească, la care vor participa toţi cei prezenţi. La eveniment am invitat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai Primăriei sectorului 4 şi alţi colaboratori ai Seminarului Teologic", a declarat părintele profesor Mihai Aurel, directorul Seminarului Teologic "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti. La chinonic va avea loc un scurt concert de cântări religioase susţinut de elevii instituţiei de învăţământ bucureştene. (Silviu Dascălu)






.jpg)
