În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Seminarului Teologic Ortodox de la Suceava
Duminică, 13 decembrie, elevii Seminarului Teologic sucevean şi-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mitropolit Dosoftei. Colectivul de elevi şi întregul corp profesoral al instituției de învățământ au participat la Sfânta Liturghie dedicată hramului, ce a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în Paraclisul „Sfântul Ioan cel Nou” al mănăstirii cu același nume.
Răspunsurile la strană au fost date de corul elevilor seminariști. La evenimentul liturgic a participat și corpul profesoral laic, alături de prof. Daniela Luminița-Ceredeev, inspector școlar pentru religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, iar clericii profesori, în frunte cu arhid. dr. Mihai-Bogdan Hrişcă, directorul seminarului, au făcut parte din soborul arhieresc. La chinonic, seminariștii au interpretat un grupaj de colinde tradiționale psaltice.
„Pe voi vă cheamă Dumnezeu și trebuie să vă simțiți onorați pentru aceasta. Este o chemare după chemare; o primă chemare este când intrați în seminar, o altă chemare când mergeți la facultate - nu toți cei care termină seminarul merg la facultate -, o altă chemare este atunci când veți fi chemați propriu-zis la Taina Preoției. Chemare după chemare, slujire după slujire și binecuvântare după binecuvântare și răsplată după răsplată. De ce este onorant pentru voi să fiți chemați, să fiți invitați, să fiți aleșii? Este important, în primul rând, pentru că Cel care vă cheamă, Cel care vă adresează invitația, este nu o persoană importantă, ci Însuși Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Pentru a marca festiv ziua hramului, Seminarul Teologic sucevean a lansat primul număr al revistei școlii, intitulată „Tinere, ţie îți zic”, precum și noua pagină de internet a instituției - http://www.seminarulortodoxsuceava.ro. Totodată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, fiecare seminarist a primit gratuit un exemplar din „Noul Testament cu Psalmii”.