În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hramuri în Arhiepiscopia Bucureştilor
Sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului este prilej de bucurie duhovnicească pentru mai multe parohii din Arhiepiscopia Bucureştilor care îşi serbează mâine hramul. Credincioşii participă încă din ajun la Priveghere, iar în ziua praznicului, la Sfânta Liturghie. În ziua hramului se săvârşesc şi slujbe de pomenire pentru cei adormiţi, iar la sfârşit, agape frăţeşti pentru toţi credincioşii.
Praznicul Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a anului bisericesc început la 1 septembrie, este şi primul hram al parohiei cu acelaşi nume din Drumul Taberei, de pe strada Târgu Neamţ nr. 12, Bucureşti. Aşa cum se întâmplă în fiecare an aici când este cinstită Maica Domnului sau unul din celelalte două hramuri, "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" sau "Sfântul Emilian de la Durostorum", credincioşii participă la slujbele din ajun şi la Sfânta Liturghie din ziua hramului, săvârşită de soborul de slujitori în frunte cu pr. paroh Constantin Ţincu. Anul acesta, slujitorii au pregătit pentru credincioşi o masă a dragostei şi a bucuriei frăţeşti şi pachete cu daruri. În Protoieria I Capitală îşi vor serba mâine hramul Parohia Bumbăcari şi Parohia "Naşterea Maicii Domnului" -Ghencea, dar şi parohiile Floreasca şi "Sfânta Maria" - Herăstrău din cadrul Protopopiatului II Capitală. În Protoieria III Capitală, hramul se va serba la parohiile Zlătari şi Foişor. În Protoieria Ploieşti, parohiile Băteşti, Blejoi, Goga, Pietroşani şi Mănăstirea Pissiota; în Protoieria Câmpina: parohiile "Naşterea Maicii Domnului" - Câmpina, Buşteni, Ghioşeşti, Brebu II, Tufeni II. În Protoieria Vălenii de Munte sunt mâine în sărbătoare cinci biserici, în Parohia "Naşterea Maicii Domnului" din oraşul prahovean Slănic, în Parohia Nucşoara, în Parohia Ştefeşti, în Parohia Valea Anei şi în Parohia Vitioara de Sus, iar în Protoieria Urlaţi, biserica Parohiei Nucşoara, din comuna Poseşti.