Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Iaşul serbează 152 de ani de la Unirea Principatelor

Iaşul serbează 152 de ani de la Unirea Principatelor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Oana Nistor - 21 Ianuarie 2011

Municipalitatea ieşeană a definitivat programul organizat cu prilejul împlinirii a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române. Hora Unirii, citirea Proclamaţiei "România s-a născut la Iaşi" şi slujba de pomenire de la Biserica "Trei Ierarhi", unde se află mormântul lui Alexandru Ioan Cuza, sunt doar câteva acţiuni la care sunt aşteptaţi ieşenii.

În anul 1859 Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie în Moldova, iar la 24 ianuarie în Ţara Românească, făcându-se astfel un pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. La 152 de ani de la acest act istoric, Iaşul marchează evenimentul prin mai multe manifestări care vor debuta la ora 9:00 în Piaţa Unirii, unde va fi organizat un moment folcloric intitulat "Noi suntem români", susţinut de Sofia Vicoveanca, Elisabeta Turcu, Veta Biriş şi soţii Rednic.

În aceeaşi locaţie, la ora 10:00, este aşteptat şeful statului, care va primi onorul militar. Actorul ieşean Daniel Busuioc va da citire Proclamaţiei "România s-a născut la Iaşi", urmată de un Te Deum, de discursurile oficialităţilor locale şi naţionale şi de ceremonialul depunerii de coroane la "Monumentul Al. I. Cuza" din Piaţa Unirii. Un moment mult aşteptat de ieşeni şi mai ales de copii va fi defilarea Gărzii de Onoare, intonarea Horei Unirii şi desfăşurarea Horei Populare. Delegaţiile oficiale vor participa după Hora Unirii la o slujbă de pomenire la Biserica "Trei Ierarhi", unde se află mormântul domnitorului Al. I. Cuza.

Potrivit primarului Iaşului, Gheorghe Nichita, la evenimentele dedicate Unirii Principatelor şi-au confirmat participarea preşedintele Traian Băsescu, liderii naţionali ai opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, miniştri ai Cabinetului Boc, precum şi lideri regionali.

Între orele 17:45 şi 18:00 va avea loc tradiţionala retragere cu torţe, în cadrul căreia 100 de militari vor mărşălui cu torţe aprinse pe traseul Piaţa Unirii-Palatul Culturii. În faţa Palatului, începând cu ora 18:00, va avea loc un concert susţinut de Alexandra Stan şi Horia Brenciu & H.B. Band.

Pe strada Lăpuşneanu va fi organizat în acest an festinul culinar. Urmând tradiţia din alte oraşe, municipalitatea va oferi participanţilor la evenimente aproximativ 5.000 de porţii de fasole cu ciolan afumat, cârnaţi, vin fiert şi ceai cald.