După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Implicare intensă a parohiilor în viaţa socială a credincioşilor
Arhiepiscopia Aradului derulează, de la 1 ianuarie, proiectul "Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei", cofinanţat prin Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în baza contractului de finanţare POSDRU nr. 96/6.2/S/62129, completat cu Actul adiţional nr. 1 şi Actul adiţional nr. 2, încheiat cu OIR POSDRU - Regiunea Vest în calitate de organism intermediar, în numele şi pentru Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), Axa prioritară nr. 6 "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de intervenţie 6.2. "Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii", potrivit unui comunicat de presă remis de Arhiepiscopia Aradului. Valoarea totală a proiectului este de 4.668.200 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 4.572.200 lei şi 96.000 lei contribuţie proprie a solicitantului. Proiectul se implementează la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pe o durată de 24 de luni.
Obiectivul general al proiectului vizează facilitarea integrării sau a reintegrării persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii, în următoarele 24 de luni prin servicii de asistenţă şi dezvoltarea capacităţii comunităţilor parohiale ortodoxe din judeţele Alba, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş, de a genera şi implementa proiecte social-economice în scopul dezvoltării durabile şi echilibrate de reţele integrate pentru servicii sociale. Puteţi obţine detalii suplimentare la telefon 0257.281.872 şi prin e-mail (episcopiaortodoxaarad@yahoo.com), persoane de contact, pr. consilier social Mircea Bupte, reprezentant legal, şi Silvestru Bochiş, manager proiect.



.jpg)
