În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Împliniri şi perspective la doi ani de arhipăstorire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (III)
Promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural bisericesc
- continuare -
a. Centrul de Pregătire pentru Patrimoniu al Patriarhiei Române a desfăşurat o serie de activităţi, după cum urmează: două serii de cursuri pentru muzeografi şi două serii de cursuri pentru gestionari-custozi (115 participanţi); un nou curs de muzeografi şi două cursuri de gestionari-custozi, toate acestea fiind finalizate în septembrie-octombrie 2009 (90 participanţi); s-au acreditat două noi programe (conservatori bunuri culturale şi ghizi pentru obiective culturale religioase); s-au pregătit cursuri de instruire pentru inventarierea patrimoniului bisericesc mobil în baza hotărârii Sfântului Sinod din 18-19 iunie 2009; s-a definitivat pentru tipărire Cursul de muzeologie generală al Centrului de Pregătire pentru Patrimoniu; s-a încheiat inventarierea, fotografierea şi fişarea informatizată a colecţiilor de carte veche (4.596 ex.) şi icoane (275 ex.) din Palatul Patriarhiei şi s-a realizat evidenţa informatizată a 173 de obiecte din colecţia muzeală a Patriarhiei Române de la Mănăstirea Antim.
b. Comisia de Pictură Bisericească s-a întâlnit, în perioada 1 octombrie 2008-30 septembrie 2009, în 10 şedinţe, în care au fost luate în discuţie un număr de 840 de lucrări.
c. Activitatea muzeal-expoziţională, de evidenţă, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural bisericesc s-a evidenţiat printr-o seamă de evenimente, şi anume: realizarea şi vernisarea în Sala „Europa Christiana“ în luna octombrie 2008 a expoziţiei „Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie în viaţa poporului român“, cu prilejul aniversării a 500 de ani de la tipărirea primei cărţi pe pământul românesc (Liturghierul lui Macarie, Târgovişte, 1508) şi a 320 de ani de la apariţia, la Bucureşti, în 1688, a primei ediţii integrale a Bibliei în limba română); editarea catalogului expoziţiei respective într-un volum de 250 de pagini; realizarea unor foto-expoziţii cu următoarele teme: a) Biserica şi Unirea Principatelor (ianuarie 2009); b) Catedrale şi biserici (2 expoziţii, în decembrie 2008 şi martie 2009); c) Catedrale din lume (în iunie 2009); d) Zece ani de la vizita în România a papei Ioan Paul al II-lea (1999-2009).
În prezent, se află în curs de pregătire foto-expoziţiile Mitropolia Ţării Româneşti - 650 de ani de existenţă şi Capadocia - trecut şi prezent ce vor fi vernisate cu prilejul Sesiunii solemne a Sfântului Sinod, din data de 28 octombrie 2009.
Activităţi de comunicare şi mediatizare a evenimentelor bisericeşti ale Centrului de Presă BASILICA
Radio TRINITAS şi-a extins aria de emisie în regiunile din vestul ţării, prin inaugurarea staţiilor de la Timişoara şi Arad, astfel încât, din luna septembrie 2009, emisiunile postului nostru de radio pot fi ascultate şi de către românii din Valea Timocului. S-a înfiinţat Casa de Discuri TRINITAS care are ca obiectiv realizarea şi distribuirea de CD-uri şi DVD-uri cu un conţinut misionar-cultural şi artistic. A fost realizată o nouă versiune a site-ului www. trinitas.ro şi a fost lansat site-ul www.radiotrinitas.ro.
Televiziunea TRINITAS a realizat în acest interval 14 filme documentare şi mai multe transmisiuni speciale la marile sărbători, cu deosebire cele legate de hramul şi resfinţirea Catedralei patriarhale din Bucureşti. A reuşit, de asemenea, să lărgească aria de receptare a TRINITAS TV, emiţând pentru aproximativ 80% din totalul abonaţilor de televiziune din România, dar şi pe continentul nord-american prin două reţele de distribuţie tv. Totodată, se emite în direct şi pe internet, la adresa www.trinitastv.ro.
Publicaţiile Lumina şi-au dublat numărul de abonamente, cu un total, la 30 septembrie 2009, de 21.140 copii, auditate BRAT (Biroul Român de Auditare a Tirajelor). S-a extins distribuţia publicaţiilor Lumina în Episcopia Tulcii, Episcopia Covasnei şi Harghitei, Arhiepiscopia Tomisului şi Mitropolia Ardealului, însumând un număr de 17 protoierii. A continuat auditul efectuat de BRAT şi s-a extins şi la ediţia on-line, prin înscrierea publicaţiilor Lumina la SATI (Serviciul de auditare a traficului pe internet). De asemenea, site-ului i-au fost adăugate componente noi, fapt ce a condus la creşterea continuă a numărului de vizitatori. S-a extins vânzarea săptămânalului Lumina de Duminică şi prin punctele de difuzare a presei din toată ţara. A fost lansată ediţia de Moldova. Au fost realizate peste 100 de articole dedicate Anului Sfântului Vasile cel Mare şi ale celorlalţi Sfinţi Capadocieni, acestea fiind valorificate în volumul „Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni“, apărut la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Agenţia de ştiri BASILICA şi-a dublat fluxul lunar de ştiri şi a pus la dispoziţia publicului imagini şi documentare privind evenimentele din viaţa Bisericii.
Activităţi social-filantropice şi edilitar-gospodăreşti
În plan social-filantropic, au continuat activităţile comune prevăzute de Protocolul de cooperare cu Ministerul Sănătăţii Publice, şi anume:
• elaborarea unor ghiduri informative cu privire la evaluarea sănătăţii, gripă şi vaccinarea copiilor;
• derularea programului lunar Ajutor de la distanţă, sprijinit de ierarhi şi persoane generoase din ţară şi străinătate, având drept scop prevenirea abandonului şcolar (beneficiari - 15 copii);
• continuarea programului Ajutor de urgenţă pentru familii sărace, în cooperare cu Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor (beneficiari - 35 de familii);
• participarea la lucrările conferinţei internaţionale Consultation on local diakonia, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor, la Palatul Patriarhiei Bucureşti, 18-21 mai 2009.
Dintre obiectivele împlinite amintim: organizarea seminarului pe tema respectării drepturilor copilului, adresat preoţilor şi profesorilor de teologie pastorală, Palatul Patriarhiei, 11-13 noiembrie 2008; organizarea reuniunii Comitetului Director al Asociaţiei Internaţionale a capelanilor de închisoare din Europa (IPCA - EUROPE), în perioada 2-6 aprilie 2009; organizarea de cursuri de perfecţionare pentru asistenţii sociali din eparhii, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Patriarhia Română, în parteneriat cu Federaţia Filantropia, este implicată în trei proiecte aprobate pentru finanţare din fondurile structurale europene (POSDRU). De asemenea, Federaţia Filantropia este parteneră într-un alt proiect european destinat reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor traficate şi a obţinut o finanţare din partea Organizaţiei RENOVABIS din Germania.
În legătură cu proiectele în derulare şi iniţiative noi amintim derularea programului social-filantropic „Masa Bucuriei“ în colaborare cu grupul german REWE, început în luna ianuarie 2009 cu magazinele Selgros Cash&Carry şi extins apoi cu magazinele Billa, Penny Market şi XXL; valoarea bunurilor donate depăşeşte suma de 300.000 de euro.
Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia au depus în parteneriat spre finanţare din fondurile europene trei propuneri noi de proiect şi vor fi partenere într-un proiect depus de IOCC România (POSDRU).
De asemenea, Federaţia Filantropia şi Asociaţia Diaconia au depus spre finanţare la Comisia Europeană, în cadrul Programului Daphne III, un proiect privitor la violenţa în familie.
În final amintim şi cooperarea cu Secretariatul General al Guvernului în campania Stop Prejudecăţilor despre Etnia Romă (SPER);
Lucrări de construcţii şi restaurare a imobilelor bisericeşti
Cel de-al doilea an de păstorire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a debutat prin sfinţirea de către Preafericirea Sa, la 1 octombrie 2008, a celor 4 clopote turnate la Innsbruck (Austria), care au fost apoi montate în turnul-clopotniţă din Dealul Mitropoliei.
În ceea ce priveşte Catedrala Mântuirii Neamului, au fost efectuate lucrări de foraj pentru Studiul geotehnic pe terenul aferent noii Catedrale patriarhale; a fost întocmit un Proiect-temă pentru lucrările de infrastructură pe amplasamentul ansamblului Catedralei Mântuirii Neamului şi un program pentru desfăşurarea acestui proiect; a fost întocmită o Temă privind proiectul pentru realizarea Catedralei Mântuirii Neamului; a fost încheiat un Protocol între Patriarhia Română şi Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1; au fost organizate şi prezentate două Simpozioane Tematice Consultative „Catedrala Mântuirii Neamului: arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală“, (15.12.2008, respectiv 26.06.2009), în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“; au fost organizate două foto-expoziţii în holul „Europa Christiana“, din Palatul patriarhal, ilustrând cele mai cunoscute catedrale din ţară şi străinătate, precum şi bisericile mari construite după 1990; a fost prelungită valabilitatea Certificatului de Urbanism, până la data de 21.02.2010; a fost întocmit un Studiu de fezabilitate pentru Catedrala Mântuirii Neamului avizat „favorabil“, în februarie 2009, şi un Studiu de prefezabilitate pentru cele două clădiri anexe: „Casa Pelerinul“ şi „Casa Sfântul Apostol Andrei“; a fost întocmită şi semnată o Anexă la Protocolul încheiat între Patriarhia Română şi Camera Deputaţilor, pentru eliberarea de sarcini a terenului noii Catedrale patriarhale, cu termene de realizare şi responsabilităţi pentru fiecare parte; pentru al doilea Simpozion a fost făcută o machetă, scara 1/150.
Alte lucrări de construcţii, reparaţii, restaurare, amenajare, reabilitare termică, finisare şi dotare s-au efectuat la: Reşedinţa patriarhală cu turnul-paraclis; la Palatul Patriarhiei, respectiv în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“, în Sala „Europa Christiana“, în Sala „Consilium“ şi spaţiile corespunzătoare de la etajul 1, la Tipografia „Pharos“ din Popeşti-Leordeni, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Apostol Andrei“, la Mănăstirea Antim, la Mănăstirea „Sfânta Maria“ din Techirghiol şi Schitul Dragoslavele.
În momentul de faţă, se continuă activităţile menţionate mai sus la: turnul-paraclis al Reşedinţei Patriarhale, Sala pentru audienţe şi protocol patriarhal din Palatul Patriarhiei, la Tipografia „Pharos“ din Popeşti-Leordeni, la Complexul „Lebăda“, la turnul-clopotniţă al Mănăstirii Antim şi în noua biserică a Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol.