După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Inaugurarea Centrului social „Cristian” din Brad, Hunedoara
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a sfinţit duminică, 20 octombrie, Centrul social „Cristian” din municipiul Brad. Acesta a fost amenajat în casa donată de către familia Olimpiu și Doina Jula, clădirea fiind renovată, amenajată și dotată cu toate cele necesare prin implicarea preoților de la Parohia Brad I, cu sprijinul și donațiile credincioșilor.
În cadrul centrului social au loc activități de tip „after school”, unde elevii primesc o masă caldă pe zi, își pregătesc temele și iau parte la diferite activități, îndrumați de cadre didactice. De asemenea, există o sală de recuperare medicală, dotată cu aparatură specifică, unde activitatea are loc sub supravegherea unor cadre medicale. Atât cadrele didactice, cât și cele medicale își desfășoară activitatea în regim de voluntariat.
Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a oferit familiei Jula diploma și medalia aniversară la 10 ani de la întemeierea Episcopiei Devei și Hunedoarei, iar preoții Alexandru Letea și Ioan Jorza au primit gramate de mulțumire, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.



.jpg)
