Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Început binecuvântat pentru Biserica „Sfânta Filofteia” din Târgu Jiu
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de slujitori, a săvârșit marți, 29 octombrie, rânduiala punerii pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Târgu Jiu, în incinta Spitalului Județean de Urgență, din strada Unirii, unde funcționează secțiile de Oncologie, Boli Infecțioase, Dermatologie și Psihiatrie.
Slujba sfințirii locului unde va fi Altarul viitoarei biserici a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un sobor de preoți, și anume: pr. consilier eparhial Daniel Achim, protoiereul Marian Mărăcine, pr. Mihail Florin, pr. Iliuță Ilarie Dovleac, pr. Eleodor Stoichin și pr. Gheorghe Gomoi. Terenul pe care se va construi lăcașul de cult are o suprafață de 149 de metri pătrați, iar biserica va purta hramul „Sfânta Muceniță Filofteia”. De asemenea, Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, a fost prezent la acest moment, alături de personalul angajat al spitalului. Noul lăcaș de cult va răspunde nevoilor spirituale ale personalului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, dar și ale pacienților care vor fi internați cu diferite probleme medicale.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a subliniat legătura dintre ajutorul lui Dumnezeu și vindecarea trupească. De asemenea, a mulțumit conducerii spitalului pentru ajutorul oferit.
„Cu ajutorul Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, am pus piatra de temelie a acestei biserici care să deservească ostenitorilor și pacienților din acest spațiu medical. Este o binecuvântare a lui Dumnezeu că avem asemenea posibilități să zidim biserici, locuri de închinare și de rugăciune, aproape de cei care sunt în suferință. În primul rând, vindecarea noastră vine de la Dumnezeu și apoi prin iscusința medicală, prin știința aceasta a medicinei și a farmaciei. Cel Atotputernic ne ocrotește să fim sănătoși. Sănătatea este lucrul de dorit pentru toți, pentru cei bolnavi și pentru cei ce nu sunt bolnavi. Sănătatea este de la Dumnezeu. El ne-a făcut și știe toate cele din interiorul nostru. Datorită libertății și voinței noastre, care de multe ori sunt îndreptate spre cele rele, ne îmbolnăvim. Sfânta Scriptură ne spune că «plata păcatului este moartea» (Romani 6, 23). Atunci când ajungem aici, ne rugăm la Dumnezeu să fim cercetați cu pricepere și cu multă dragoste de cei care tratează aceste boli și suferințe. Sfânta Filofteia, ocrotitoarea acestei biserici, vă va fi sprijinitoare în tot ceea ce faceți, ca înțelepciunea lui Dumnezeu să fie atât pentru cei care slujesc în spitalul acesta, cât și pentru cei care sunt bolnavi”, a spus Mitropolitul Olteniei.