După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Început de an școlar binecuvântat pentru seminariștii din Tulcea
Marți a avut loc, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din municipiul Tulcea, festivitatea de deschidere a noului an școlar 2024-2025. Manifestarea a debutat de dimineață în prezența chiriarhului locului, a cadrelor didactice și a elevilor liceului, de față aflându-se și părinții tinerilor.
Preasfinția Sa a săvârșit slujba de Te Deum, rugându-se lui Dumnezeu pentru luminarea minților și inimilor elevilor spre a pricepe învățăturile cele bune și folositoare. În continuare, ierarhul a adresat un cuvânt de binecuvântare prin care i-a îndemnat pe elevii seminariști să își cultive mintea și sufletul cu lectura, cu rugăciunea și cu slujbele Bisericii, pentru a spori în viață și în credință.
Ulterior, directorul instituției de învățământ, părintele Avram Claudiu, a adresat un cuvânt de bun venit noilor elevi, prezentându-le structura noului an școlar, dar și câteva aspecte organizatorice. La final, Preasfinția Sa a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită sălile de clasă și pe elevii seminariști, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.



.jpg)
