În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Început de slujire în Parohia Timişoara-Blaşcovici
Duminica a VI-a după Rusalii a reprezentat un moment important pentru comunitatea din Parohia Timişoara-Blaşcovici, fiind slujită prima Sfântă Liturghie pe locul unde se va construi viitoarea capelă parohială. Parohia a luat fiinţă la data de 1 decembrie 2009. Locul viitoarei biserici se afla pe str. Taborului nr. 3 A, în cartierul Blaşcovici. În prezent se află în derulare procedurile legale de începere a lucrărilor de şantier. În data de 14 decembrie, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a sfinţit locul viitoarei biserici şi s-a aşezat crucea după rânduiala ortodoxă. "Momentan slujim în biserica parohială din Ronaţ, parohia vecină. Nădăjduim ca în curând să ridicăm capela parohială cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor noştri şi al altor binefăcători. În această duminică, am început slujirea în Parohia Timişoara-Blaşcovici, pe un altar improvizat, dorind să impulsionăm viaţa religioasă din parohie", ne-a declarat pr. George Moşneguţu, parohul bisericii. (Diac. Marius Mircia)



.jpg)
