Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Începutul anului bisericesc în Protoieria Buhuşi
În Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Buhuşi a fost oficiat ieri de către un sobor de preoţi Te Deumul pentru începutul anului bisericesc. Slujba a fost săvârşită cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru binefacerile revărsate în anul care s-a încheiat, înălţându-se rugăciuni de ajutor pentru noul an bisericesc. La finalul slujbei, părintele Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa şi semnificaţia acestei zile de 1 septembrie. "Pentru toate trebuie să aducem mulţumire lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi cheamă pe om la viaţă şi fericire veşnică, la sfinţirea timpului prin rugăciune şi fapte bune", a spus pr. protopop Vasile Cozma.



.jpg)
