La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Încurajarea cititului și a studiului în parohii din Eparhia Dunării de Jos
În cadrul conferințelor administrative ale preoților din protopopiatele Galați și Brăila ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ce au avut loc marți, 28 ianuarie, s-a discutat despre intensificarea pastorației copiilor și a părinților în comunități prin prezența „Ziarului Lumina” al Patriarhiei Române în școlile din cuprinsul parohiilor eparhiei și înființarea de biblioteci.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat la conferinţele pastoral-administrative pentru luna ianuarie ce au avut loc la sediile protopopiatelor Galaţi şi Brăila, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial. În prima parte a zilei, chiriarhul locului s-a aflat în mijlocul preoţilor din cadrul Protopopiatului Galaţi. Conferinţa a debutat în Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiu, unde ierarhul a rostit rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile arătate de Dumnezeu în anul care s-a încheiat şi pentru ajutorul slujitorilor Sfintelor Altare, al familiilor acestora, al tinerilor din parohii și al credincioşilor în anul 2020.
În continuare, în sala de conferințe a protoieriei, Arhiepiscopul Dunării de Jos a prezentat aspecte esenţiale din viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Teologul. În a doua parte a conferinţei a fost prezentat Regulamentul administrării bunurilor bisericeşti, intrat în vigoare la data de 19 iunie 2019, ierarhul recomandând preoţilor studierea şi aplicarea întocmai a prevederilor acestui regulament.
În încheiere, au avut loc dezbateri în cadrul cărora au fost semnalate și analizate o serie de aspecte practice întâlnite în slujirea şi activitatea preoţească şi au fost luate o serie de hotărâri, între care: prezenţa în toate şcolile din cuprinsul parohiilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos a cotidianului „Ziarul Lumina” al Patriahiei Române, înfiinţarea în acest an a unei biblioteci în cadrul Protoieriei Galaţi şi publicarea unui album cu preoţii din Arhiepiscopia Dunării de Jos care au mai mult de patru copii. La final, ierarhul a oferit cărţi fiecărui preot prezent, îndemnându-i pe aceştia să facă şi ei asemenea la parohii.
Un invitat special al întrunirii a fost scriitorul Tudor Călin Zarojanu, redactor la „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, aflat în aceste zile în Eparhia Dunării de Jos pentru realizarea unor reportaje despre marii filantropi din această zonă a ţării.
În a doua parte a zilei, Arhiepiscopul Dunării de Jos a participat la lucrările conferinţei pastoral-administrative lunare a preoţilor din cadrul Protopopiatului Brăila.