Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Îndemn la rugăciune pentru ploaie
După cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, adresează către preoţii din parohii şi din mănăstiri îndemnul de a adăuga la fiecare Liturghie ce se săvârşeşte, în perioada următoare, rugăciuni speciale pentru ploaie. Acest lucru este extrem de necesar în condiţiile în care pământul are mare nevoie de precipitaţii, seceta prelungită fiind de natură a afecta atât recolta de anul viitor, cât şi nivelul la care se află apa în fântâni. De asemenea, acolo unde este cu putinţă, mai ales în mediul rural, preoţii şi credincioşii sunt îndemnaţi să ridice, după slujba de sfinţire a apei, chiar în mijlocul câmpurilor, rugăciuni pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie binecuvântată pe pământ. (C.S.)



.jpg)
