„Inima curată și bună face roditor cuvântul lui Dumnezeu”

În Duminica a 21‑a după Rusalii, 11 octombrie, când s‑a citit Pilda Semănătorului (Luca 8, 5‑15), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a evidențiat că, în esență, Evanghelia acestei duminici „ne arată că rostul vieții omului este primirea și rodirea cuvântului lui Dumnezeu”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus în lumină, la începutul cuvântului de învățătură, că primirea și rodirea cuvântului lui Dumnezeu în suflet depind de voința omului și de starea sa duhovnicească.

 „Sfântul Ioan Gură de Aur spune că expresia «Ieșit‑a semănătorul să semene sămânța sa» înseamnă venirea lui Hristos în lume prin întruparea Sa: «Prin sămânță, Domnul înțelege învățătura Sa; prin pământ sufletele oamenilor; prin semănător pe Sine Însuși». Mai precizează Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilia a 44‑a la Evanghelia după Matei, că rodirea sau nerodirea unei semințe semănate depinde de voința omului. Solul pe care cade sămânța simbolizează sufletul omului, deci de voința fiecărui om depinde primirea, rodirea și aducerea de mulțumire lui Dumnezeu pentru cuvântul primit și făcut roditor. Întrucât nu au priceput înțelesul sau mesajul acestei pilde, ucenicii Domnului Iisus Hristos au cerut să li se spună care este înțelesul ei. Iar Domnul Iisus, ascultându‑le rugămintea, le‑a dezvăluit sensul adânc al cuvintelor Sale. De obicei, Domnul Iisus nu explică parabolele sau pildele Sale, lăsându‑i pe cei ce le aud să ajungă ei înșiși la înțelesul lor duhovnicesc, pentru că toate parabolele sau pildele lui Iisus au o mulțime de înțelesuri duhovnicești care se descoperă potrivit cu înțelepciunea, experiența și starea duhovnicească a ascultătorilor”, a spus Preafericirea Sa.

Solul oamenilor neatenți, delăsători și superficiali

Patriarhul României a explicat că prima categorie de oameni din pildă îi reprezintă pe cei superficiali și delăsători, din a căror inimă diavolul răpește cuvântul lui Dumnezeu. „Prima categorie de oameni menționată în Pilda Semănătorului este cea a oamenilor înșelați de diavol, adică acei oameni care aud cuvântul, dar «vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască». Adesea unii oameni înșelați de diavol spun: «Cuvântul acesta nu mă privește pe mine, nu mai este actual pentru zilele noastre, nu‑mi aduce nici un câștig și nici nu mă ajută în preocupările mele». În multe feluri, diavolul găsește motive ca să răpească din inima omului cuvântul Evangheliei. De multe ori diavolul îi înșală pe oameni făcându‑i neatenți, delăsători și superficiali, făcându‑i să uite repede cuvintele sfinte pe care le aud, încât pentru unii cuvântul intră printr‑o ureche și iese prin cealaltă, după cum se spune în popor. Călcarea în picioare a seminței care a căzut lângă drum înseamnă nereceptarea și neîncolțirea ei, deoarece aceasta a căzut pe calea bătătorită sau rigidă a obiceiurilor rele care împiedică sufletul omului să asculte cu profundă atenție cuvântul lui Dumnezeu”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Solul credinței nestatornice și cel al preocupărilor înrobitoare

Totodată, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit și despre cea de‑a doua și de‑a treia categorie de oameni: „A doua categorie de oameni descrisă simbolic de Domnul Iisus Hristos prin sămânța care a căzut pe piatră sunt cei care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcini. Aici este vorba despre oamenii care primesc cu bucurie cuvântul Evangheliei și îl cultivă atât timp cât le merge bine. Sunt sănătoși, au rezultate bune în activitatea cotidiană, câștigă bine, sunt bine văzuți de cei din jurul lor, sunt lăudați, apreciați, însă când vine vremea de încercare, adică prigoana împotriva Bisericii ori neașteptate boli, suferințe sau ispite, atunci ei se leapădă de credință. Entuziasmul lor de la început a făcut să răsară sămânța cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lor, dar credința care a răsărit repede nu a crescut suficient pentru a fi credință statornică, perseverentă, bine înrădăcinată în suflet, și a rămas o credință superficială și nestatornică, fără putere de a se lupta cu încercările grele ale vieții. După aceea, a treia categorie de oameni despre care vorbește Domnul Iisus Hristos în pilda Sa sunt cei ce primesc cuvântul lui Dumnezeu, dar acesta nu ajunge să rodească deplin din cauza înăbușirii lui de preocupări înrobitoare. Aceștia sunt oamenii care nu mai găsesc timp să se roage dimineața și seara pentru că tot timpul au prea multe griji legate de lucruri limitate și trecătoare și uită tocmai esențialul: legătura lor cu Dumnezeu Cel veșnic, Izvorul vieții și al tuturor binefacerilor. Omul cu griji înrobitoare sau excesive uită sfatul înțelept al poporului român credincios: «Totdeauna lucrul tău să‑l începi cu Dumnezeu»”.

Solul inimii curate și bune

De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a conturat portretul duhovnicesc al oamenilor care primesc și păstrează în inima lor cuvântul lui Dumnezeu.

 „A patra categorie de oameni sunt cei cu inima curată - adică sinceră și smerită - și bună - adică darnică și milostivă. La sfârșitul pildei, Domnul Iisus ne spune că numai a patra sămânță a adus rod desăvârșit. Așadar, am putea spune că numai o pătrime dintre oameni face roditor cuvântul lui Dumnezeu, adică practică învățătura Evangheliei lui Hristos, transmisă prin Biserica Sa. (...) În general, există oameni cu inimă curată, adică sinceri, dar nu toți sunt milostivi; unii sunt evlavioși, dar zgârciți sau lacomi după bani. De aceea, Domnul Iisus Hristos ne spune că inima curată și bună face roditor cuvântul lui Dumnezeu, iar lumina din inima curată și bună se arată în cuvântul bun și în fapta bună, în milostenia ajutorării omului aflat în dificultate. De asemenea, rodirea cuvântului lui Dumnezeu în inima omului se vede prin roadele Duhului Sfânt prezente în omul credincios, și anume: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, după cum le enumeră Sfântul Apostol Pavel (Galateni 5, 22‑23). Așadar, inima curată și bună este starea duhovnicească a sufletului în care cuvântul mântuitor și sfințitor al Evangheliei lui Hristos devine roditor de gânduri curate, de cuvinte frumoase și de fapte bune. Cei mai cunoscuți oameni care au inimă curată și bună sunt sfinții Bisericii care au făcut roditor cuvântul lui Dumnezeu în viața lor pentru că și‑au curățit inima de păcate prin pocăință, post și rugăciune, au luminat‑o și au sfințit‑o prin Sfânta Împărtășanie și au făcut‑o bună sau milostivă prin fapte bune izvorâte din iubire smerită. Când un om este sincer și smerit, curat cu sufletul, bun și milostiv, el se aseamănă cu Dumnezeu Cel milostiv, «Care face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți» (Matei 5, 45)”, a explicat Patriarhul României.