În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Înnoire la o parohie din Arhiepiscopia Aradului
În Duminica a 21-a după Rusalii, 15 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Sântana I, județul Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, chiriarhul arădean a binecuvântat lucrările de reabilitare de la biserica parohială și de la așezământul filantropic cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. În cuvântul de învățătură a vorbit despre „Semănare și asemănare” (în baza citirilor scripturistice ale duminicii - Ev. Luca 8, 5-15; Ioan 17, 1-13; Galateni 2, 16-20, Tit 3, 8-15): „Precum sămânța bună semănată pe pământ bun dă roadă îmbelșugată, așa și omul, primind dar de la Dumnezeu, îl pune în adevărata valoare spre mântuire”.
Din sobor au făcut parte părintele Gheorghe Gligor, vicar eparhial, protos. Iustin Popovici, consilier cultural, pr. Flavius-Axente Petcuț, protopopul Aradului, pr. Nicolae Rădulescu, parohul Bisericii Sântana I, preoții pensionari Nicolae Porcolean și Alexandru Botea, arhid. Bogdan Noghiu, inspector eparhial, arhid. Claudiu Condurache de la Catedrala Arhiepiscopală din Arad și arhid. Liviu Bisorca de la Catedrala Veche din Arad.
În rândul oficialităților locale s-a numărat ing. Daniel-Sorin Tomuța, primarul orașului Sântana, care la momentul rânduit a primit Distincția „Sfântul Sava Brancovici” pentru laici. Înaltpreasfinția Sa l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Nicolae Rădulescu și a oferit distincția eparhială Crucea „Sfântul Sava Brancovici” preoților pensionari Nicolae Porcolean și Eftimie Dobrean.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Parohiei Sântana I, iar grupul de tineri „Busuiocul” a interpretat câteva pricesne.