În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Înnoire liturgică la liceul ortodox din Oradea
Vineri, 21 septembrie, 2012, la Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea, s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie în paraclisul cu hramul "Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana", amenajat în noua incintă a liceului, din Strada Republicii. Paraclisul a fost reamenajat pe locul vechiului Paraclis al Academiei de Teologie Ortodoxe din Oradea. Academia a funcţionat în 1923-1941 şi a fost desfiinţată de autorităţile comuniste care au confiscat şi imobilul acesteia.
Strădaniilor primului episcop al Oradiei, de după Marea Unire, Roman Ciorogariu, de a avea o şcoală teologică la Oradea li s-au adăugat strădaniile Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care, din 2007, a dat curs şi continuitate dorinţei înaintaşilor săi în scaunul eparhial, privind dezvoltarea învăţământului religios. După mai mulţi ani în care şcoala ortodoxă a funcţionat în alte locaţii, noul anul şcolar 2012-2013 a adus posibilitatea elevilor din ciclul superior al liceului de a reveni în locul de unde înaintaşii lor au fost scoşi în mod abuziv.
La Sfânta Liturghie, săvârşită în paraclisul reamenajat şi reînnoit al şcolii, elevii împreună cu dascălii lor au adus laudă şi mulţumire Bunului Dumnezeu, Cel Care a ascultat rugăciunile şi a făcut posibilă "întoarcerea lor acasă".
Pr. Radu Rus, directorul liceului, a subliniat importanţa istorică a momentului, prin reînnodarea şi reluarea circuitului liturgic din vechiul spaţiu, unde odinioară studiul teologiei şi rugăciunea din cadrul cultului divin public se transformau în teologhisire. Timp de mai mulţi ani, liceul ortodox a funcţionat într-o singură locaţie, pe Str. Aluminei, cu cicluri de şcolarizare de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, unde există un paraclis cu hramul "Sfântul Sfinţit Mucenic şi Apostol Iacov, rudenia Domnului". Aici, în fiecare săptămână se săvârşeşte Sfânta Liturghie pentru elevii din clasele I-VIII care au rămas să studieze în această locaţie. (Pr. prof. Alin Sonea)