Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnire a organizaţiilor neguvernamentale din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Întâlnirea trimestrială a Comisiei Organizaţiilor Neguvernamentale (ONG) care funcționează în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a avut loc în data de 11 martie 2020 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Evenimentul a avut loc la Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia” din Bacău, debutând cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite de către preoții participanți.
Pe ordinea de zi s-a aflat mai întâi prezentarea noilor membri, a ONG-urilor nou-înființate în eparhie care au aderat la această comisie și activitatea fiecăruia. S-a discutat, de asemenea, despre demersul a două așezăminte monahale, respectiv Mănăstirea Răchitoasa și Mănăstirea Giurgeni, ce doresc să înființeze ONG-uri și respectiv servicii sociale acreditate adaptate nevoilor fiecărei regiuni în care activează.
La întâlnire a participat din partea Administrației eparhiale părintele Eugen Ciuche, consilier eparhial, care a abordat programul „Lunii pentru viață”. El a arătat evenimentele care au avut loc până acum, dar şi evenimentele viitoare și reprogramarea lor în funcție de contextul epidemiologic. A participat şi părintele Radu Grigoraș, consilier juridic, care a adus în discuție noile recomandări privind situația patrimonială a fiecărui ONG eparhial, statutul și membrii organizației, aspectele juridice în vigoare pentru legalitatea și reprezentativitatea ONG-urilor din comisie. Părintele Ilarion Mâță, inspector eparhial și coordonator al Departamentului ONG eparhial, a prezentat criteriile de acreditare a furnizorului de servicii sociale și licențiere a serviciilor sociale, inventarul bunurilor mobile și imobile, cât și situația fondurilor nerambursabile.
Un aspect important al întâlnirii a fost și prezentarea noutăților legate de Fundația „Episcop Melchisedec”, care este în curs de a dobândi statut de utilitate publică. S-au încheiat și parteneriate între fundație și celelalte ONG-uri prezente, stabilindu-se linii de colaborare în diverse proiecte atât cu Fundația „Episcop Melchisedec”, cât și între celelalte organizații din acest departament.
În încheiere, două studente ale Secției de asistență socială din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au prezentat oferta educațională pentru tinerii ce vor să se înscrie la acest departament, dar mai ales avantajele colaborării ONG-urilor cu absolvenții acestei secții fie prin voluntariat, fie prin angajare.
După concluzii, Comisia ONG a hotărât ca următoarea întâlnire să aibă loc în data 12 mai, gazdă urmând să fie Asociația „Treime de Arhierei” din Bacău.