După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnire cu protopopii la Târgovişte
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei a avut loc joi prima întrunire a protopopilor din cele cinci protoierii din cuprinsul eparhiei. Întâlnirea a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.
Consfătuirea, la care au participat şi părinţii consilieri, a avut pe ordinea de zi evaluarea activităţii pe anul trecut a protoieriilor în vederea Adunării Eparhiale, dar şi propuneri referitoare la îmbunătăţirea activităţii administrative a protoieriilor



.jpg)
