După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnire de suflet cu doi mari duhovnici de la Mănăstirea Oaşa
În zilele de 10 şi 11 decembrie a avut loc la Arad şi Timişoara conferinţa cu tema „Viaţa prin celălalt“, susţinută de părintele Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa, din judeţul Alba, însoţit de părintele Pantelimon Şuşnea, doi dintre cei mai cunoscuţi ucenici ai părintelui Teofil Părăian. Evenimentele au avut loc cu binecuvântarea ierarhilor locului şi au adunat peste 2.000 de credincioşi şi tineri din Arhiepiscopia Timişoarei şi Arhiepiscopia Aradului. Sala Palatului Cultural din Arad şi Sala Capitol a Filarmonicii Banatul au devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de arădeni, timişoreni şi chiar din judeţele învecinate care au venit să-i asculte pe cei doi duhovnici şi să se hrănească sufleteşte. Întâlnirea a fost moderată la Arad de părintele Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Conferinţa a debutat cu un mic concert de colinde, susţinut de un grup al studenţilor şi masteranzilor dirijori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, sub îndrumarea conf. univ. dr. Mircea Buta. După aceea a fost prezentată tema în sine, apoi participanţii au vizionat un scurt reportaj, prezentând viaţa şi activitatea monahală de la Mănăstirea Oaşa, după care s-a trecut la ultima parte a întâlnirii, în care participanţii au adresat întrebări celor doi părinţi. La final, părintele Iustin Popovici a mulţumit celor care s-au ocupat îndeaproape de desfăşurarea acestui eveniment: reprezentanţilor Centrului Cultural Judeţean Arad, Asociaţiei „Ieromonah Arsenie Boca“ din Arad, Asociaţiei „Brâncoveanu“ pentru toată organizarea, precum şi celor doi părinţi pentru osteneala de a veni în mijlocul arădenilor şi de a le dărui hrană sufletească în această perioadă de pregătire pentru marele praznic al Naşterii Domnului. (Diac. Marius Mircia, diac. Silviu Faur)



.jpg)
