După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnirea preoţilor şi profesorilor de Religie la Hârlău
În Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Hârlău a fost oficiată luni Sfânta Liturghie de către pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, alături de un sobor de preoţi. În sala de şedinţe a Protopopiatului Hârlău a avut loc apoi şedinţa lunară cu preoţii în cadrul căreia pr. Ionel Stavarachi de la parohia Focuri a susţinut referatul cu tema "Calendarul în Biserica Ortodoxă". În partea a doua a întâlnirii s-a desfăşurat întâlnirea comună a preoţilor şi prefesorilor de Religie care predau în parohiile Protopopiatului Hârlău. Au participat pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. Cristian-Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina Religie al Inspectoratului Şcolar Iaşi, şi prof. Georgel Chichioacă, inspector pentru disciplina Religie al Inspectoratului Şcolar Botoşani. Prof. Laura Crăciun, metodist la Şcoala "Petru Rareş" din Hârlău, a susţinut tema "Profesorul de Religie, cleric sau mirean, liant de legătură între şcoală şi Biserică". După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, au urmat discuţii cu privire la metodele şi mijloacele prin care preotul şi profesorul de Religie pot să găsească o punte de legătură în educarea copilului şi prezenţa lui activă la biserică. (C. Ciofu)



.jpg)
