După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întâlnirea promoţiei 1964 a Seminarului Teologic din Buzău
Promoţia 1964 a Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău s-a reunit luni, 16 septembrie, la Tulcea. Alături de absolvenţii promoţiei 1964 a fost şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârşit în Biserica „Sfântul Gheorghe“ - cu Ceas din Tulcea slujba de Te Deum, urmată de slujba de pomenire a celor adormiţi. Preasfinţia Sa a subliniat importanţa comuniunii spirituale între absolvenţii unei instituţii de învăţământ teologic şi mesajul pe care aceasta îl transmite generaţiilor tinere. Din partea absolvenţilor, pr. prof. dr. Nicolae Necula, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, a depănat frumoase amintiri, iar apoi a mulţumit tuturor care au participat la acest moment deosebit din viaţa lor. (I.B.)



.jpg)
