Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Întâlnirea tinerilor ortodocși din Austria
Sâmbătă, 1 octombrie 2016, în ziua sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, a avut loc la Viena cea de-a cincea întâlnire a tinerilor ortodocși din Austria. Este o tradiţie ca o dată pe an să se organizeze un asemenea eveniment pentru tinerii ortodocşi, la propunerea Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Austria. Întâlnirea s-a desfăşurat în Campusul şcolar catolic „Mater Salvatoris” din Kenyongasse, Viena, cu implicarea Bisericilor Ortodoxe surori din Austria.
A cincea întâlnire ortodoxă a tinerilor din Austria a avut ca temă „Maica Domnului în Sfânta Scriptură şi în viaţa noastră”. Tinerii au început această zi prin participarea la Sfânta Liturghie săvârşită în limba germană de către IPS Părinte Arsenie, Mitropolitul grec ortodox al Austriei, înconjurat de preoţi şi diaconi ai Bisericilor Ortodoxe din Austria. Răspunsurile liturgice au fost date într-o frumoasă armonie de către corul Bisericii sârbeşti din Viena. După Sfânta Liturghie, tinerii ortodocşi au participat la o agapă pregătită în mod deosebit pentru ei.
Programul de după-amiază a dat posibilitatea tinerilor prezenţi să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre Maica Domnului. Au fost organizate zece ateliere de lucru conduse de preoţi şi profesori de religie, prin care s-au dezbătut diferite aspecte din viaţa Maicii Domnului, astfel încât tinerii participanţi să dobândească mai multe cunoştinţe, mai multă dragoste şi încredere în rugăciunile de mijlocire ale Maicii Domnului. De asemenea, tinerii au avut ocazia să înveţe o cântare în cinstea Maicii Domnului, rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat” şi istoria ei, să înţeleagă semnificaţia icoanelor Maicii Domnului, să asculte câteva dintre minunile Maicii Domnului, iar la sfârşit, printr-un frumos joc, să răspundă la întrebări referitoare la învăţăturile primite în această zi.
Tema întâlnirii fiind făcută cunoscută cu ceva timp în urmă, mulţi tineri s-au întrecut în a scrie eseuri despre Maica Domnului, poveşti şi poezii care arată modul în care ei o percep pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Alţii au desenat sau au pictat chipul ei, iar cei mai inspiraţi au fost premiaţi, primind nu doar aplauze, ci şi un cadou care să le amintească despre această zi.
Fiind binecuvântaţi cu un timp însorit, programul a continuat în curtea interioară a campusului, tinerii având posibilitatea de a comunica unii cu alţii, de a lega noi prietenii, de a se convinge că nu sunt singurii ortodocşi într-o ţară majoritar catolică, ci mulţi alţii de vârsta lor trăiesc şi cresc sufleteşte în Biserica Ortodoxă. De asemenea, au putut participa la mai multe activităţi: pictură pe sticlă, dansuri tradiţionale, împletire metaniere şi cruci, muzică, program sportiv, degustare de bucate tradiţionale etc.
Prezenţa atâtor tineri la o întâlnire cu caracter duhovnicesc reprezintă o încurajare că Ortodoxia este trăită în Austria cu multă bucurie şi responsabilitate şi de către tinerele vlăstare, o dovadă că anii tinereţii pot fi trăiţi frumos şi puşi în slujba lui Dumnezeu spre mântuirea sufletului şi bucuria aproapelui. Din partea Bisericii Ortodoxe Române din Austria au slujit la Sfânta Liturghie: pr. dr. Nicolae Dura de la Parohia Ortodoxă Românească din Viena; pr. Răzvan Gască, Parohia Ortodoxă Românească din Wiener Neustadt, care a organizat un atelier de lucru de pictură pe sticlă; pr. Cătălin Soare, de la Parohia Ortodoxă Românească din Sankt Pölten, care a condus un atelier de lucru despre Adormirea Maicii Domnului.