În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Într-o lună încep lucrările la Palas
▲ Iniţiatorul proiectului Palas, omul de afaceri Iulian Dascălu, a spus ieri că, după votul pozitiv al Consiliului Local pentru noul contract, lucrările la ansamblul din spatele Palatului Culturii vor începe în maxim o lună de zile ▲ Noul contract dintre primărie şi Iulius Group a fost votat de majoritatea consilierilor, singurii care s-au abţinut fiind Tiberiu Brăilean şi Radu Botez, iar consilierul Daniel Oajdea a părăsit sala ▲ Obiectivul declarat al Proiectului Palas constă în regenerarea şi activarea zonei şi concentrarea unor activităţi specifice centrului oraşului: centru de afaceri (birouri, comerţ, timp liber, locuinţe), amenajări peisagistice, trasee pietonale, parcare subterană ▲ „Sumele pe care le câştigă municipalitatea nu sunt doar cele trecute în contract, ci şi impozitele şi taxele care vor fi plătite la bugetul local“, a spus Iulian Dascălu ▲
După votul final dat ieri de consilierii locali pentru contractul de asociere dintre Primăria ieşeană şi firma Iulius Group, Proiectul Palas va începe să prindă contur în maxim o lună de zile. Preşedintele companiei Iulius Group, omul de afaceri Iulian Dascălu, a declarat ieri, la finalul şedinţei de consiliu, că într-o lună de zile vor începe lucrările de construcţie, acestea urmând să fie finalizate în aproximativ trei ani de zile. Două ore de dezbateri După o şedinţă de două ore, Consiliul Local Municipal Iaşi a aprobat actul adiţional la contractul de asociere în participaţiune cu Iulius Group. Şedinţa nu a fost lipsită de evenimente neprevăzute. Consilierul local Daniel Oajdea a părăsit şedinţa, pentru că nu au fost lăsaţi să vorbească şi cei care se opuneau proiectului. Primarul Nichita a purtat o negociere în timpul şedinţei cu Iulian Dascalu, beneficiarul proiectului. Până la urmă s-a decis ca municipalitatea să nu vândă nici un metru de teren, nici cel de sub locuinţele care vor fi construite. În schimb, Iulius Group are o perioadă de graţie, de 3 ani, în care nu trebuie să plătească cota minimă de profit către Consiliul Local. Cota anuală a fost dublată, ajungând la 21%, dar nu mai puţin de 430.000 de euro. Pro şi contra Palas După cum era de aşteptat, nu toţi consilierii au agreat contractul dintre municipalitate şi firma Iulius Group. Consilierii Radu Botez, Tiberiu Brăilean şi Daniel Oajdea, cei care nu au votat niciodată în favoarea proiectului, au fost cei care s-au împotrivit şi astăzi. În semn de protest că nu au fost lăsaţi să vorbească toţi cei prezenţi în sală, consilierul Daniel Oajdea a şi părăsit sala înainte de a trece la vot. Singurii care s-au abţinut la vot au fost Brăilean şi Botez, restul consilierilor votând pentru semnarea contractului renegociat. După ce a rulat un film de prezentare a proiectului Palas, iniţatorul acestuia, Iulian Dascălu, a mai făcut o scurtă prezentare a investiţiei. „Este un proiect foarte complex. Sunt doar câteva în lume realizate în genul acesta în care investitorul investeşte peste 56 de milioane de euro. În cadrul complexului va fi cel mai mare parcaj din România, vor fi consolidări ale versanţilor, se va construi un ştrand modern şi aşa mai departe. Sumele pe care le câştigă municipalitatea nu sunt doar cele trecute în contract, ci şi impozitele şi taxele care vor fi plătite la bugetul local“, a spus Iulian Dascalu, patronul companiei Iulius Group. Doi ani de negocieri Deşi primele negocieri dintre primărie şi firma Iulius Group au început în 2005, abia ieri a fost prezentată ultima variantă a contractului dintre cele două părţi. „Am pierdut doi ani jumătate cu aceste negocieri, timp în care se puteau asigura 3.000 de locuri de muncă. Şi dacă este să o dăm pe melodramatic, putem spune că mulţi copii au rămas fără părinţi, pentru că au plecat în străinătate. Aştept cu nerăbdare, şi sper să văd terminată această investiţie. Domnule Dascălu, dacă aş avea pălărie, mi-aş scoate-o în faţa dumneavoastră“, a spus consilierul PSD Seryl Talpalaru. Şi consilierul Ionel Oancea şi-a arătat sprijinul în mod direct faţă de investiţia din spatele Palatului Culturii. „Ne aflăm în faţa celui mai mare proiect de dezvoltare urbană din istoria Iaşului. Era firesc să stârnească şi conflicte de natură economică. Din nefericire, aceste conflicte au ajuns şi la nivel de decizie politică“, a susţinut consilierul PC, Ionel Oancea. „Negocierile au fost foarte dure, iar acum contractul arată total diferit. Am obţinut mult mai multe avantaje, iar initiaţiva de renegociere a fost a noastră. Au fost momente în care şi noi, şi partenerul nostru am decis să renunţăm la negociere. Am încercat fiecare să demonstrăm că avem dreptate pe chestiuni tehnice. Mulţumesc anticipat celor care au înţeles importanţa acestui obiectiv pentru Iaşi. Şi-i spun cu prietenie lui Radu Botez: viaţa este o scenă de teatru, iar noi suntem actori mai buni sau mai puţin buni“, a spus viceprimarul Constantin Neculau. Ce înseamnă Palas Ideea unei investiţii în zona situată în perimetrul delimitat de străzile A. Panu, Sf. Lazăr şi Sfinţii Constantin şi Elena a apărut în noiembrie 2004, când compania Iulius Group a prezentat Consiliului Local (CL) Iaşi o scrisoare de intenţie. După îndelungi dezbateri ale proiectului, pe 3 februarie 2005, CL Iaşi şi Iulius Group au semnat un contract de asociere pentru demararea investiţiei. Ulterior, Primăria a lansat un concurs naţional de idei urbanistice pentru reabilitarea zonei de sud a centrului istoric al Iaşului. Numit iniţial Madison, proiectul a fost redenumit Palas, tocmai pentru a sublinia rolul important al Palatului Culturii în cadrul acestuia. Pentru un proiect de o asemenea anvergură, iniţiatorii au ţinut cont de părerile cetăţenilor Iaşului şi de sugestiile făcute de comisiile de specialitate ale Ordinului Arhitecţilor. Obiectivul declarat al Proiectului Palas constă în regenerarea şi activarea zonei şi concentrarea unor activităţi specifice centrului oraşului: centru de afaceri (birouri, comerţ, loisir, locuinţe), amenajări peisagistice, trasee pietonale, parcare subterană. Ansamblul arhitectural şi peisagistic urmează să fie realizat pe o suprafaţă totală de 12 ha. 3,7 hectare vor fi ocupate de parcaje, spaţii comerciale, de servicii şi administrative şi locuinţe, iar 5 hectare vor avea drept destinaţie un parc amenajat după standardele europene. De asemenea, 2,6 hectare vor fi amenajate ca pasaje pietonale şi alei. Proiectul Palas introduce pentru prima oară în România conceptul de „lifestyle center“, printr-un ansamblu urbanistic multifuncţional, deschis către natură şi recreere, dar având, în acelaşi timp, şi o importantă componentă de utilitate publică. Potrivit evaluatorilor proiectului, beneficiile economice directe aduse bugetului local al primăriei ieşene se ridică la 56,5 milioane de euro în intervalul 2010-2055, 17 milioane de euro urmând să intre bugetul municipalităţii în primii 10 ani. De asemenea, pentru aceeaşi perioadă de timp, bugetul local va fi suplimentat cu suma de 100,6 milioane de euro, bani proveniţi din valoarea taxelor şi a impozitului pe profit generat de dezvoltarea proiectului. Întregul proiect va fi contruit în trei ani şi va aduce pe piaţa muncii din Iaşi 2.000 de locuri de muncă temporare şi 4.000 de locuri de muncă stabile. Investiţia totală se ridică la 187 de milioane de euro. ▲ Intervenţie de 15 minute a senatorului Dan Cârlan Înainte de începerea şedinţei de consiliu local, senatorul democrat Dan Cârlan a avut o intervenţie de 15 minute, în care a vorbit de patru probleme distincte, pe care le consideră de importanţă majoră, însă care nu au fost rezolvate. În primul rând, a spus că bugetul Iaşului pe anul 2007 a fost aprobat nelegal, apoi că modul în care a fost numit Romeo Olteanu în funcţia de consilier local a fost printr-o decizie nestatutară, că realizarea parcării subterane din spatele primăriei are costuri mult prea mari şi că primarul Gheorghe Nichita este incompatibil. Senatorul democrat a spus că încă aşteaptă un răspuns oficial pe această ultimă problemă de la primar şi de la secretarul Consiliului Local, Lăcrămioara Vernica, cea care ar fi trebuit să constate încetarea de drept a mandatului primarului. La cele spuse de senatorul democrat, primarul Gheorghe Nichita a spus că acuzaţiile reprezintă de fapt începerea campaniei electorale pentru primărie a lui Cârlan. „Dan Cârlan nu a făcut nimic ca parlamentar, nu s-a făcut cunoscut la nivel naţional la acea Comisie de Administraţie Publică. El este un erou al ieşenilor, însă un erou negativ. Vrea să candideze la Primărie şi a început atacurile la adresa mea“, a declarat primarul Gheorghe Nichita.