După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Întreită aniversare în Arhiepiscopia Râmnicului
Astăzi, se împlinesc doi ani de la înălţarea Eparhiei Râmnicului la rang de Arhiepiscopie, a Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim la demnitatea de Arhiepiscop, care tot astăzi împlineşte 97 de ani, dar şi doi ani de slujire arhierească a Preasfinţitului Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu prilejul aniversării celor trei evenimente, la Catedrala arhiepiscopală se oficiază Sfânta Liturghie, slujba de Te Deum, iar apoi sunt lansate două volume: unul omagial, închinat Înalt Preasfinţitului Părinte Gherasim, iar al doilea este dedicat monumentelor medievale din Oltenia. De asemenea, va fi inaugurată Biblioteca "Arhiepiscop Gherasim". La această întreită aniversare va susţine un scurt concert Corala "Carmina Coziae" a Liceului de Artă din Râmnicu Vâlcea, care a câştigat premiul I în cadrul Concursului naţional de muzică eclezială corală "Lăudaţi pe Domnul!", organizat de Patriarhia Română.



.jpg)
