În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Întrunirea anuală a Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat, în perioada 1-2 iulie, la întrunirea anuală a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Din anul 2007, ierarhul este membru activ al acestei instituții, în cadrul secţiunii „Religiile lumii”.
Reluată după un an de pauză din cauza pandemiei, întrunirea a început vineri, 1 iulie, cu o recepție festivă, iar ședința plenară a avut loc sâmbătă, 2 iulie, la Universitatea din Salzburg. Împreună cu IPS Mitropolit Andrei, la întâlnire a participat și pr. prof. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, care este membru al Academiei din Salzburg din anul 2013.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de preşedintele de onoare al academiei, prof. dr. Felix Unger, care a predat mandatul și l-a prezentat pe noul președinte, prof. dr. Klaus Mainzer, care a rostit un discurs inaugural, urmat de alte discursuri oficiale. Au avut loc, de asemenea, prezentarea și primirea noilor membri ai Academiei Europene, care vin din diferite zone ale Europei.
Prelegerea festivă a fost susținută de prof. dr. Ernst Ulrich von Weizsäcker, profesor la Universitatea din Freiburg, fost decan al Universității de Mediu din Santa Barbara, California.



.jpg)
