Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1
În Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi a avut loc ieri şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 1. Referatul cu tema "Privire interconfesională asupra Tainei Sfântului Maslu" a fost expusă de pr. Georgică Porfir de la parohia Poiana de Sus. S-a amintit că Biserica Romano-Catolică vede într-un mod diferit Taina Sfântului Maslu, iar la celelalte confesiuni această taină aproape că nu există. "S-au discutat problemele pe care le întâmpină preoţii în ceea ce priveşte această taină. S-a scos în evidenţă faptul că Mântuitorul Hristos lucrează la Taina Sfântului Maslu, iar preoţii trebuie să-şi facă datoria cu multă responsabilitate. S-au adus la conoştinţa preoţilor hotărârile de la Centrul eparhial Iaşi şi de la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române", a spus pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. (C.C.)



.jpg)
