Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ
La sediul Protopopiatului Piatra Neamţ a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii, în cadrul căreia pr. Daniel Macovei de la parohia Huişurez a expus tema „Sfântul Grigorie Palama - purtătorul luminii necreate“. În cadrul acestei prezentări a fost relatată viaţa Sfântului, contribuţiile sale la îmbogăţirea tezaurului duhovnicesc, intelectual şi spiritual al Ortodoxiei. „În partea a doua a şedinţei au fost prezentate mai multe adrese ale Centrului Eparhial Iaşi cu privire la întocmirea proiectului de buget ş.a. La final, au fost făcute recomandări pentru o implicare cât mai intensă în derularea Programului „Hristos împărtăşit copiilor“ şi pentru o prezenţă cât mai activă în cadrul activităţii misionar-liturgice, cultural-caritative şi administrativ-gospodăreşti“, a spus pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. (C.C.)



.jpg)
