Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
IPS Andrei în vizită în Protopopiatul Gherla
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, însoţit de protopopul de Gherla, Paul Isip, a vizitat Parohia Pădureni, unde a discutat cu enoriaşii. Ierarhul le-a spus că, în viitor, aici va fi un preot care să slujească în biserica recent restaurată. „În Pădureni sunt aproximativ 30 de credincioşi care nu au un preot al lor. Din două în două săptămâni, duminica, la Sfânta Liturghie, se duc preoţii misionari ai protopopiatului, însă nu este de ajuns. Chiar dacă sunt puţini, credincioşii şi-au restaurat de curând bisericuţa ridicată în 1926 şi aşteaptă ca ea să fie resfinţită, dar mai ales ca ea să fie folosită“, a spus pr. Paul Isip. (Pr. Florin Cătălin-Ghiţ)



.jpg)
