Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
IPS Laurenţiu a binecuvântat poliţiştii români
Sibiul a găzduit ieri, 23 martie, ample manifestări dedicate Zilei Poliţiei Române, instituţie ajunsă la 190 de ani de activitate. A fost oficiată o slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, după care, oficialităţile şi poliţiştii au participat la festivităţile din Piaţa Mare.
Sărbătoarea Poliţiei Române este ţinută an de an la Buna Vestire, Maica Domnului fiind ocrotitoarea celor care veghează la menţinerea siguranţei cetăţeanului. Anul acesta s-a decis ca sărbătoarea să se ţină în avans, fiind organizate la Sibiu ceremonii, festivităţi de premiere şi parade. La Monumentul Eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat o slujbă de pomenire a celor care şi-au dat viaţa pentru patrie, după care s-au depus coroane de flori din partea autorităţilor prezente la Sibiu. Amintim dintre oaspeţi pe ministrul afacerilor interne, Gabriel Berca, inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, şefii inspectoratelor de poliţiei din ţară, reprezentanţi ai Poliţiei din Ungaria, Franţa, Belgia şi alte ţări, reprezentanţi ai structurilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi autorităţile locale şi judeţene. "Oameni devotaţi şi de onoare" Manifestările au continuat în Piaţa Mare din Sibiu, unde alocuţiunile oaspeţilor de seamă au evaluat activitatea Poliţiei Române, au adus aprecieri, dar şi promisiuni pentru o continuă dezvoltare a structurilor din cadrul instituţiei. La manifestări a fost prezent şi ofiţerul de legătură al Belgiei la Bucureşti, Jean Fontaine, care a apreciat colaborarea cu Poliţia Română, precum şi profesionalismul şi devotamentul poliţiştilor români. Şeful Poliţiei Române a mulţumit tuturor poliţiştilor pentru pasiunea de care dau dovadă zilnic, în îndeplinirea misiunilor încredinţate. "Colegii mei poliţişti sunt oameni devotaţi, îşi îndeplinesc misiunile contra cronometru şi cu pasiune, în ciuda riscurilor. Sunt oameni de onoare, care aplică legea cu integritate, oameni care-şi iubesc înainte de orice profesia, dedicându-i timp nesfârşit", a subliniat chestorul Liviu Popa. IPS Mitropolit Laurenţiu i-a binecuvântat pe poliţişti în numele Bisericii Ortodoxe Române şi a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. "Am mulţumit astăzi lui Dumnezeu pentru activitatea dumneavoastră şi dorim să vă arătăm preţuirea noastră pentru eforturile depuse pentru a menţine în această lume ordinea, care vine sus, de la Dumnezeul dreptăţii şi al ordinii", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu la această zi de sărbătoare. A urmat ceremonia de premiere a departamentelor şi direcţiilor din cadrul Poliţiei Române, pentru meritele deosebite în activitatea desfăşurată, recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Poliţişti din întreaga ţară, care şi-au pus viaţa în pericol în timpul misiunilor, au primit, de asemenea, distincţii onorifice, iar parada poliţiştilor şi a tehnicii de care aceştia dispun a încheiat sărbătoarea.