„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Izbăvirea omului, esenţa lucrării Mântuitorului Hristos
În Duminica a 5-a după Rusalii, în toate bisericile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelică de la Matei (cap. 8, vv. 28-34; cap. 9, v. 1), în care este relatată vindecarea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos asupra celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei. Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, la Biserica „Domniţa Bălaşa”-Paraclis Patriarhal sau la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti au ascultat predicile rostite de Preasfinţiţii Părinţi Episcopi-vicari Varlaam Ploieşteanul, Ieronim Sinaitul şi Timotei Prahoveanul.
La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învăţătură că, prin minunea vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei, Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă încă o dată puterea Sa dumnezeiască. „Sfânta Evanghelie ne prezintă o nouă minune săvârşită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în timpul activităţii Sale în Galileea, şi anume, vindecarea a doi demonizaţi din ţinutul Gadarenilor sau Gherghesenilor. Prin această minune, Hristos ne descoperă încă o dată puterea Sa dumnezeiască, putere căreia i se pleacă şi legiunile de demoni. De asemenea, prin această minune, Mântuitorul ne arată nesfârşita Sa iubire de oameni şi esenţa lucrării Sale mântuitoare, adică eliberarea sau izbăvirea omului de sub stăpânirea morţii, a diavolului şi a iadului. În cele din urmă, Evanghelia de astăzi este o mustrare pentru locuitorii ţinutului gadarenilor şi pentru toţi cei care pun mai presus de iubirea semenilor şi de mântuirea sufletului grijile pentru bunurile materiale din lumea aceasta trecătoare. Sfintele Scripturi ne arată că mulţi dintre cei care au simţit puterea dumnezeiască a lui Iisus L-au mărturisit ca proroc sau ca fiu al lui David. Demonii, care stăpâneau sufletele şi minţile acestor doi oameni ca fiinţe spirituale, aveau o cunoaştere mai adâncă. De aceea, ei Îl numesc pe Iisus chiar Fiul lui Dumnezeu şi mărturisesc lucrarea Lui mântuitoare”, a evidenţiat PS Episcop Varlaam Ploieşteanul.
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie, în Duminica a 5-a după Rusalii, la Biserica „Domniţa Bălaşa”-Paraclis Patriarhal din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. În predica sa, ierarhul a explicat învăţăturile care se desprind din Evanghelia vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Preasfinţia Sa a explicat că există o luptă permanentă între bine şi rău, între lumină şi întuneric, „o luptă între cei care-L caută pe Dumnezeu şi cei care rămân în slujirea sau sub influenţa diavolului. În Evanghelia de astăzi vedem că Mântuitorul a fost întrebat: Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu? De ce ai venit înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Chiar dacă trecem cu vederea aceste cuvinte, trebuie să recunoaştem în ele că şi demonii cred, se cutremură şi Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu, în pofida celor care-L tăgăduiesc. Şi atunci, şi acum, şi în toate vremurile au fost oameni care L-au tăgăduit pe Fiul lui Dumnezeu. Iată că demonii Îi recunosc puterea (...). Din această Evanghelie învăţăm că atunci când noi, oamenii, care Îi datorăm recunoştinţă şi doxologie lui Dumnezeu, tăcem, sau suntem indiferenţi faţă de Dumnezeu, El face ca şi demonii să-L mărturisească pe El. Fericitul Ieronim ne spune că Dumnezeu găseşte întotdeauna pe altcineva să-L mărturisească, când noi nu recunoaştem şi nu mărturisim marea Sa iubire pentru noi”, a spus PS Episcop Timotei Prahoveanul.