Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Jane şi Daniel Hinshaw au conferenţiat la Protopopiatul Braşov
La sediul Protopopiatului Braşov a avut loc întâlnirea cercului pastoral-misionar al preoţilor de caritate din spitalele braşovene. Întâlnirea cu titlul "Slujindu-L pe Hristos şi pe aproapele nostru" a avut ca invitaţi doi medici universitari din SUA, dr. Daniel Hinshaw, profesor la Saint Vladimir Seminary, N.Y., chirurg, specializat în medicină paliativă, şi dr. Jane Hinshaw, instructor clinic de psihiatrie la Universitatea din Michigan, ambii convertiţi la ortodoxie. A fost prezentată tema suferinţei la sfârşitul vieţii, cu semnificaţiile ei teologice, psihologice, psihiatrice, sociale şi etice. A fost evocată personalitatea medicului şi mitropolitului Anthony Bloom, trecut la cele veşnice în 2003, cel care fixat iconic suferinţa aproapelui nostru prin cuvintele: "Când vedeţi pielea tumefiată de înţepăturile acelor de tratament, gândiţi-vă la rănile lăsate de spinii de pe fruntea Domnului Iisus Hristos şi aşa să vă apropiaţi de cel bolnav!" Alături de preoţii de spital s-au aflat şi preoţii parohiilor braşovene, care au ridicat întrebări şi i-au încurajat în misiunea lor pe preoţii slujitori ai celor aflaţi în diferite neputinţe fizice şi psihice. (Pr. Cosmin Irimie)



.jpg)
