Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Lansarea monografiei Bisericii „Sf. Nicolae“ din Piatra Neamţ
La Biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ din Piatra Neamţ a avut loc ieri lansarea monografiei acestui sfânt lăcaş, realizată de pr. paroh Ştefan Oprea. La acest eveniment au participat preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ, preoţi profesori de la Seminarul Teologic „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din oraş, precum şi numeroşi credincioşi. Biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ va fi resfinţită pe data de 14 iunie 2009 de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor. „Această monografie are aproape 100 de pagini şi cuprinde istoricul bisericii. M-am axat pe activitatea pe care am desfăşurat-o la această biserică începând cu data de 1 decembrie 2004, când am fost numit paroh pe seama acestei parohii. Sfântul lăcaş a fost extins cu aproximativ 100 de metri pătraţi, fiind executate ample lucrări de consolidare şi de pictură. Totodată, am prezentat câteva date cu privire la arhitectura bisericii, iar la final am adăugat viaţa, minunile şi Acatistul Sf. Ierarh Nicolae“, a declarat pr. paroh Ştefan Oprea. (C.C.)



.jpg)
