În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Lansarea proiectului social M.A.R.E. la Târgu Jiu
Asociaţia „Vasiliada“, filiala Târgu Jiu, a organizat săptămâna trecută o conferinţă în cadrul căreia a lansat proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient – M.A.R.E.“. Prin implementarea acestui proiect se doreşte înfiinţarea unui centru de voluntariat, menit să contribuie la dezvoltarea atitudinii civice a tinerilor. Tinerii implicaţi vor fi instruiţi şi vor dobândi experienţă în voluntariat, având astfel posibilitatea de a se exprima şi implica în rezolvarea problemelor comunităţii. Grupul-ţintă al proiectului sunt 20 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care se vor implica în patru activităţi menite să vină în sprijinul a peste 150 de beneficiari indirecţi (copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi). Cu acest prilej s-a lansat un blog dedicat proiectului, unde vor fi postate periodic informaţii cu privire la desfăşurarea activităţilor din cadrul acestui proiect. Proiectul „Motivat, Altruist, Responsabil şi Eficient - M.A.R.E.“ este finanţat cu sprijinul municipiului Târgu Jiu şi al Consiliului Local Târgu Jiu.



.jpg)
