Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Liturghia Darurilor înainte-sfințite în Parohia Pianu de Jos, județul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent miercuri, 15 martie, în a treia săptămână a Postului Sfintelor Paști, în Parohia Pianu de Jos, Protopopiatul Sebeș, județul Alba, unde a săvârşit Liturghia Darurilor înainte-sfințite în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Conform reintregirea.ro, la finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în decursul anilor de slujire, preotul paroh Marius Ciobotariu a fost hirotesit sachelar.



.jpg)
