În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Liturghie arhierească la catedrala din Suceava
În Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturată Pilda samarineanului milostiv, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, împreună cu un sobor de clerici de la Centrul eparhial Suceava.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale. La momentul rânduit, teologul Marius Florin Tănase a fost hirotonit diacon pe seama Așezământului de copii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”.
În momentul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți. Acesta a explicat înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Scripturi rânduit pentru această zi, relatat de Sfântul Evanghelist Luca, punctând roadele și folosul sincerității și subliniind faptul că nobilul și mântuitorul simțământ al sincerității trebuie să stea la baza tuturor relațiilor, atât cu sine însuși, între oameni, cât mai ales în relația omului cu Dumnezeu și cu trimișii Lui.
Ierarhul i-a mulțumit părintelui protoiereu pentru predică și a punctat faptul că cei care doresc să afle mai multe tâlcuiri la textul evanghelic lecturat pot citi exegeza pe care o semnează pe site-ul arhiepiscopiei, „Hristos nu rămâne dator nimănui!”, parabola evidențiind cele trei categorii de oameni: om contra om, om pe lângă om și om pentru om.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a alcătuit un Decalog la Duminica a 25-a după Pogorârea Sfântului Duh, conținutul acestuia fiind inspirat de Pilda samarineanului milostiv, „ce amintește de porunca importantă a iubirii aproapelui care are nevoie de noi”, îndemnând la îngrijirea rănilor sufletești și trupești ale semenului nostru, cauzate de vicii, patimi și păcate, după modelul Mântuitorului Hristos, Samarineanul Cel milostiv, „Care nu rămâne dator nimănui”. La finalul slujbei, înainte de a-i binecuvânta prin stropire cu apă sfințită, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a înălțat rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor prezenți, dar și a celor ce se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferință. De asemenea, au fost citite și rugăciuni de dezlegare și rugăciuni speciale pentru cei care suferă de depresie, una dintre cele mai răspândite afecțiuni în societatea contemporană.