După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie arhierească şi tundere în monahism la Mănăstirea Valea Teilor
În ziua de Sânziene, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Valea Teilor din Protopopiatul Niculiţel, mănăstire aşezată într-o zonă de dealuri acoperite de lanuri de grâu şi de păduri de tei.
La Sfânta Liturghie săvârşită la altarul din pădure au luat parte un sobor de 10 preoţi şi 7 diaconi şi câteva sute de credincioşi din satele învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Visarion a oficiat şi tunderea în monahism a teologului Daniel Gâdiuţ, care a devenit monahul David.



.jpg)
