Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Lucrări de restaurare și revitalizare a bisericii din Ampoița

Lucrări de restaurare și revitalizare a bisericii din Ampoița

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Tudor Marian Man - 18 Iulie 2025

Încep lucrările de restaurare și revitalizare a bisericii de secol XVII din Ampoița, printr‑un proiect finanțat cu fonduri europene. Lăcaşul de cult face parte din grupul destul de restrâns al bisericilor ortodoxe cu origini medievale din județul Alba.

Investiția majoră se va realiza prin proiectul „Restaurarea și revitalizarea ansamblului bisericii ortodoxe «Cuvioasa Paraschiva» din satul Ampoița, com. Meteș, jud. Alba, în contextul contribuției patrimoniului, culturii și comunității locale la dezvoltarea economică a incluziunii și inovării sociale în Regiunea Centru”, finanțat cu fonduri europene. Punerea în practică a proiectului va fi sinonimă cu revitalizarea unui monument istoric cu o valoare deosebită și integrarea lui într‑un circuit turistic regional, care să contribuie la creșterea numărului de vizitatori pasionați de turism religios, istoric și cultural.

Investiție majoră în patrimoniul viu al comunității

Această investiţie constă în: restaurarea structurilor portante, a elementelor de piatră și a picturilor murale din biserică; amenajarea cimitirului istoric și construirea unui Lapidarium; restaurarea Altarului de vară, a gardului și a porților de acces; modernizarea infrastructurii și instalarea echipamentelor de protecție și siguranță; sisteme moderne de iluminat, sonorizare și automatizare; valorificarea artistică și turistică a întregului ansamblu.

Procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor a fost finalizată. Lucrările vor fi realizate în baza unui contract în valoare de 6.753.285,66 lei (fără TVA).

Scopul investiției nu este doar protejarea unui monument valoros, ci și revitalizarea unui spațiu cu o importantă semnificație spirituală și istorică - un demers care va stimula turismul cultural și va sprijini dezvoltarea economică a comunității locale.

Biserica este o mărturie vie a istoriei locului, o parte din sufletul comunității din Ampoița. Fiecare piatră, fiecare pictură, fiecare cruce din cimitirul vechi poartă în ea poveștile a generații întregi. Restaurarea bisericii va însemna mai mult decât lucrări fizice - va însemna revigorarea spiritului comunitar, atragerea de vizitatori, crearea de oportunități și, poate cel mai important, reafirmarea identității noastre locale.

Construită în secolul al XVII‑lea, biserica din Ampoița face parte din grupul destul de restrâns al bisericilor ortodoxe cu origini medievale din județul Alba. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul „Regiunea Centru” 2021‑2027. Beneficiarul investiției este parteneriatul dintre Parohia Ampoița și UAT Meteș, având ca lider de parteneriat Parohia Ampoița. Valoarea totală a proiectului este de 10.584.194,67 lei, iar valoarea cofinanțării UE este de 8.767.875,62 lei. Perioada de implementare a proiectului este noiembrie 2024 - mai 2027.

 

Citeşte mai multe despre:   restaurare