După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Luna aprilie 2019 la Palatul Patriarhiei
Aproape 3.000 de turiști și pelerini din țară și din străinătate au vizitat Palatul Patriarhiei în luna aprilie a acestui an. Un număr important dintre aceştia l-au reprezentat grupurile de elevi care au vizitat în această perioadă Palatul Patriarhiei în cadrul programului național Școala altfel!. În cadrul vizitelor, copii de toate vârstele, de la clasa pregătitoare până la ultimul an de liceu, au avut astfel ocazia de a participa la o lecție deschisă de istorie, cultură, artă și teologie. Tot în luna aprilie, Departamentul de Comunicare Strategică, Publică şi Interculturală din cadrul Universității Naționale de Apărare Carol I a organizat pe Colina Bucuriei o vizită de documentare și informare. Studenții și cadrele didactice ale acestei instituţii au beneficiat astfel de un tur al celor mai importante locuri din cadrul Palatului Patriarhiei, primind informațiile și explicațiile necesare de la ghizii acestuia. Vizita a continuat apoi în Catedrala Patriarhală. Dintre vizitatorii lunii aprilie la Palatul Patriarhiei mai amintim grupul de tineri membri ai ASCOR Baia Mare.
(Pr. Remus Marian, Miruna Iftene)



.jpg)
