În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 22 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Să
Mănăstirea Someșul Cald şi-a sărbătorit hramul de vară
La sărăbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Someșul Cald, județul Cluj, cu prilejul hramului de vară.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul de vară al locaşului de cult cu hramul principal „Sfântul Vasile cel Mare”. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Bucuria credinței, umbrită de îndoiala lui Zaharia”: „Bucuria aceasta, a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, a fost umbrită de îndoiala lui Zaharia. În templu s-a îndoit atunci când îngerul i-a binevestit ca va avea un copil. S-a îndoit până când lucrurile s-au împlinit, iar acest lucru îl subliniază una dintre cântările de la Vecernia praznicului de astăzi: «O, preamărită minune! Cel ce n-a crezut cuvântului îngerului celui ce a zis că va zămisli Elisabeta și va naște fiu, grăind: Cum va naște ea, că eu am îmbătrânit și mădularele ei s-au uscat? Acesta a fost osândit să tacă, pentru necredință, acela astăzi a văzut născut pe cel făgăduit, și de tăcere dezlegându-se întru veselie a venit, strigând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut mântuire poporului Său, dând lumii mare milă»”. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a acordat comisarului-șef Ciprian-Vasile Rus, șeful Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, Ordinul `Mihai Vodă” pentru mireni. Obștea mănăstirii este condusă de stareța stavroforă Maria Vulcu, avându-l duhovnic pe părintele Dan Popovici.



.jpg)
