În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Manifestări culturale în cinstea Sfântului Irodion
Manifestările culturale ocazionate în judeţul Gorj, sub genericul "Zilele Gorjului", au început duminică, 1 mai, cu slujba de canonizare a Sfântului Irodion de la Lainici şi au culminat marţi, 3 mai, cu mai multe manifestări artistice în municipiul Târgu Jiu. Astfel, în dimineaţa zilei de marţi, 3 mai, Consiliul Judeţean Gorj a organizat un simpozion în cinstea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici. Cu acest prilej, invitaţii au avut ocazia să audieze prelegerile susţinute de părintele lect. dr. Ion Rizea, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, şi de preacuviosul părinte Calist de la Mănăstirea Lainici. Cei doi au vorbit despre viaţa Sfântului Irodion de la Lainici, despre importanţa canonizării sale şi despre posibilităţile de dezvoltare a turismului ecumenic în judeţul Gorj. La simpozion au mai participat: Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă, principalul organizator al manifestărilor "Zilelor Gorjului", Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj, oameni din lumea cultural-artistică a judeţului, profesori şi elevi.
În aceeaşi zi, a avut loc la Muzeul Judeţean Gorj din Târgu Jiu o expoziţie de icoane. Manifestările culturale s-au încheiat spre seară, în centrul municipiului Târgu Jiu, printr-un concert de pricesne şi cântece bisericeşti, susţinut de coruri bisericeşti. Manifestarea a fost organizată de Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj, în colaborare cu alte instituţii de cultură judeţene.