În perioada 28 iulie - 1 august 2026, la Universitatea din Durham (Marea Britanie) a avut loc cea de‑a 80‑a întâlnire anuală a celei mai prestigioase asociații de studii biblice nou‑testamentare la nivel
Manifestări dedicate Zilei Dobrogei în Episcopia Tulcii
Cu prilejul împlinirii a 143 de ani de la Unirea Dobrogei cu România, duminică, 14 noiembrie, denumită și Ziua Dobrogei, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Capela Militară din Tulcea, după care a participat la un ceremonial militar-religios la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea.
Luni, 15 noiembrie, manifestările dedicate Zilei Dobrogei au continuat la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian”, unde, începând cu ora 12:00, s-a desfășurat tradiționala manifestare organizată de către profesorii și elevii liceului.
La eveniment a participat și Episcopul Tulcii, care, în deschidere, a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind importanța acestui moment în cadrul lungului proces de realizare a României Mari în anul 1918, precum și valoarea jertfei strămoșilor care și-au vărsat sângele pentru independența țării.
În program au fost incluse interpretarea de cântece patriotice și rostirea de poezii adaptate momentului, după care pr. prof. Ion Nicolae Sorin de la Seminarul Teologic din Tulcea a prezentat comunicarea „143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă”.



.jpg)
