Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Manifestări dedicate Zilei Naționale în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită marți, 1 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca printr-un Te Deum săvârşit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate peste țară și popor şi s-a rugat pentru eroii neamului românesc, care, prin jertfa lor, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918. La Te Deum au participat autorități militare și civile, reprezentanţi ai mai multor instituţii, printre care Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, și prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean. Apoi, în Piața Mihai Viteazul, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei şi a autorităţilor, a avut loc o ceremonie militară.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat, în 1 decembrie, la Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, unde a săvârşit o slujbă de Te Deum și a binecuvântat monumentul ridicat în amintirea eroilor locali căzuți pe câmpurile de luptă din cele două războaie mondiale. Monumentul se află în fața clădirii care adăpostește Biblioteca comunală „Liviu Rebreanu” și Căminul Cultural din Târlișua, în localitatea natală a scriitorului Liviu Rebreanu.