Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Manifestări dedicate Zilei Naționale în eparhii din Patriarhia Română

Manifestări dedicate Zilei Naționale în eparhii din Patriarhia Română

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Un articol de: Diac. Andrei Butu - 03 Decembrie 2019

Ziua Națională a României a fost sărbătorită duminică, 1 decembrie 2019, și în eparhiile din cadrul Patriarhiei Române. În toate catedralele, în bisericile parohiale și în mănăstiri, ierarhii și preoții au săvârșit Sfânta Liturghie și slujbe de Te Deum pentru binefacerile revărsate asupra poporului român drept-credincios. De asemenea, au fost organizate parade și ceremonii militare pentru comemorarea Marii Uniri de la 1918, iar alături de reprezentanții autorităților locale, militari și credincioși s-au aflat ierarhi și preoți care au arătat că Biserica Ortodoxă Română a susținut, prin lucrarea ei, idealul unității naționale și teritoriale.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit duminică, 1 decembrie 2019, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe cre­dincioși să-și cultive darurile primite de la Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român drept-credincios și a rostit un cuvânt de învățătură. „În anul acesta s-a potrivit ca Ziua Națională să fie duminica, zi importantă, și sufletește mergem cu gândul înapoi, atunci, la 1 decembrie 1918, și realizăm câtă bucurie, euforie au fost pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia. Sunt 101 ani de când a avut loc Adunarea de la Alba Iulia. […] Noi încercăm ca aceste sentimente să le resuscităm în sufletele noastre: dragostea față de țară și față de toate darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste aceste plaiuri”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei.

În continuare, ierarhul a participat la evenimentele dedicate Zilei Naționale des­fășurate în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. În cadrul manifestării prilejuite de împlinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, au rostit alocuțiuni prefectul județului Cluj, dr. ing. Ioan-Aurel Cherecheș, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, se arată pe site-ul mitropolia-clujului.ro. Manifestările s-au încheiat cu defilarea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și un foc de artificii.

Slujbă de Te Deum la Catedrala Mitropolitană din Timișoara

Mii de timișoreni au participat duminică, 1 decembrie, la manifestările religios-militare ce au avut loc în capitala Banatului, cu prilejul Zilei Naționale a României. La evenimente au participat oficialități ale orașului, repre­zentanți ai administrației publice naționale, județene și locale, precum și militari ai mai multor garnizoane. La Catedrala Mitropolitană din Ti­mi­șoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

În cadrul cuvântului de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic duminical, iar în continuare au fost binecuvântate și arborate drapelul României și steagul Mitropoliei Banatului, ce vor străjui acest edificiu monumental. De asemenea, Mitropolitul Banatului l-a hirotonit întru preot pe diaconul Pavel Zizica, pe seama Parohiei Moravița, Protopopiatul Deta, județul Timiș.

La final, soborul de slujitori s-a deplasat la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane, unde au fost depuse coroane de flori în memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989, ne-a transmis diac. Răzvan Fibișan. 

Ziua Națională a României, sărbătorită de arădeni

De Ziua Națională a României, Înaltprea­sfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat în orașul de reședință al județului la festivitățile omagiale organizate de către instituțiile statului cu acest prilej, săvârșind slujbe religioase. 

De asemenea, oficialitățile locale și centrale prezente la eveniment au depus coroane la mormintele din Cimitirul Eternitatea ale corifeilor Marii Uniri: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio și Ioan Suciu. În Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, după Sfânta Liturghie, Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit slujba de Te Deum pentru Ziua Națională. La final, ierarhul a rostit un cuvânt în care a evocat marile personalități arădene, care au avut o contribuție extraordinară în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești, ne-a transmis protos. Iustin Popovici, consilier cultural eparhial. 

Ceremoniile cu prilejul Zilei Naționale a României s-au încheiat în fața Palatului Administrativ, prin retragerea cu torțe a militarilor Batalionului 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu” spre Cetatea Aradului.

Marea Unire și Centenarul Bănățean, sărbătorite la Caransebeș

Ziua Națională a României a fost marcată în mod deosebit și de locuitorii orașului Caransebeș, întrucât ei au sărbătorit și Centenarul Bănățean.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit mai întâi Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul episcopiacaransebesului.ro. 

După Sfânta Liturghie, ierarhul împreună cu preoții, autoritățile județene și locale, precum și credincioșii prezenți au mers în Piața „Elie Miron Cristea” din fața catedralei. Aici, Preasfinția Sa a oficiat slujba de Te Deum. „La 1 Decembrie suntem chemați să reflectăm și să medităm la ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru noi și pentru unitatea acestei țări. Înaintașii noștri, cei care au făurit Marea Unire, ne cheamă astăzi la mai multă unitate, credință și demnitate. Așadar, trebuie să-L rugăm mai mult pe Dumnezeu, să fim mai uniți în rugăciune și în lucrare, pentru că atunci când este multă rugăciune Dumnezeu îi binecuvântează pe toți oamenii ca ei să se înțeleagă înspre binele societății și al țării”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. 

Acest an pentru românii din Banat este unul special, deoarece în urmă cu 100 de ani, în 1919, a fost instaurată Administrația Românească în localitățile din această regiune, iar pentru locuitorii de aici acest an reprezintă Centenarul Bănățean. Fiind un an special, la manifestările prilejuite de Ziua Națională de la Caransebeș, a fost prezent și un pluton din cadrul Asociației culturale „Eugeniu de Savoya” din Timișoara, care a defilat în costume de epocă alături de parada dispozitivului de onoare din Caransebeș,  formată din militari și jandarmi ai Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului de Interne. 

Ziua Națională a României, sărbătorită prin rugăciune la Buzău

În Duminica a 16-a după Rusalii, 1 decembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a evidențiat înțelesurile duhovnicești desprinse din Pilda talanților, iar la final, a vorbit despre semnificația zilei de 1 decembrie. „Ziua Națională a României constituie un prilej binecuvântat de a ne ruga pentru toți cei care și-au dat viața pentru apărarea unor idealuri, așa cum am pomenit la Sfânta Liturghie și în rugăciunea specială de la slujba de Te Deum: «pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român». Acestea nu sunt cuvinte goale de sens, ci sunt valori eterne, daruri ale Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu le revarsă în sufletele oamenilor care-L iubesc pe El și se străduiesc să trăiască în unitate de credință și de neam”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei și de Corala ortodoxă mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale, iar la final, toți cei prezenți au interpretat Imnul de stat al României, ne-a transmis părintele Dragoș-Mihail Olteanu, consilier eparhial. 

Manifestări religioase și militare la Galați

La Catedrala Arhiepiscopală din Galați, slujba de Te Deum a fost săvârșită duminică după Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

La momentul liturgic au participat re­pre­zentanți ai autorităților locale și centrale, militari din Garnizoana Galați, veterani de război și elevi de la școlile de municipiu. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre importanța acestei zile pentru poporul român. „Împlinirea sărbătorii noastre de unitate prin credință la pomenirea Sfântului Apostol Andrei este doar un pas de a depune rugăciunile de unitate de la Sfântul Altar al Bisericii cu talanții cei mai valoroși, care sunt sufletul românesc creștin, blând, bun și iertător și creștinii uniți prin credință în cuget și simțiri, care astăzi aduc talanții de iubire înmulțită din iubirea lui Dumnezeu, după pilda înaintașilor Marii Uniri, către tot poporul nobil român de aici de la Dunărea de Jos, din întreaga țară și de peste hotare”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian.  În continuare, în Cimitirul Eternitatea din Galați a fost săvârșită slujba de pomenire a eroilor patriei și au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor din acest cimitir. La final, pe esplanada din zona gălățeană „Potcoava de Aur”, au avut loc ceremonialul, parada militară și prezentarea mijloacelor tehnice de intervenție, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur. După intonarea Imnului de stat al României de către Grupul de copii „Voces” din Galați şi transmiterea mesajului primului-ministru al României de către prefectul judeţului Galaţi, a urmat un moment artistic susţinut de Centrul cultural „Dunărea de Jos”. 

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică, 1 decembrie 2019, slujba de Te Deum pentru Ziua Națională și a participat la parada militară, alături de reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, desfășurate în Piața Revoluției din Slobozia, județul Ialomița. 

 

Citeşte mai multe despre:   sarbatoare  -   1 Decembrie  -   Te Deum  -   Biserica Ortodoxa Romana  -   Ziua Națională a României  -   Marea Unire de la 1918