După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Manifestări prepascale ale liceenilor craioveni
Grupul Şcolar "Matei Basarab" din Craiova a organizat săptămâna aceasta un atelier de încondeiat şi vopsit ouă. Îmbrăcaţi în costume populare, elevii au confecţionat şi obiecte ornamentale pentru Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului. Aflată la cea de-a doua ediţie, manifestarea de anul acesta a fost completată cu o expoziţie de carte şi momente artistice. Elevii au pregătit scenete de teatru pe tema sărbătorilor pascale, una dintre ele rememorând "Cina cea de Taină", dar şi un concurs de creaţie literară în cadrul cenaclului "Nebănuitele trepte". (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
