Credincioșii Parohiei Buda din județul Buzău au primit duminică, 24 noiembrie, binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie
„Marş pentru viaţă“ la Târgu-Jiu
În ajunul prăznuirii Zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul, pe 22 septembrie, a avut loc la Târgu-Jiu „Marşul pentru viaţă“, prima ediţie locală, eveniment organizat de Asociaţia Pro-vita Gorj, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala „Sfântul Irodion de la Lainici“ şi „Vasiliada“ Târgu-Jiu, alături de protoieriile Târgu-Jiu Sud şi Târgu-Jiu Nord.
Marşul la nivel naţional este deja la a treia ediţie, el organizându-se de regulă în preajma sărbătorii de Buna Vestire (25 martie). Anul acesta, a avut loc în 30 de localităţi, incluzând şi urbea noastră, fiind cel mai mare eveniment public în apărarea vieţii din România. Scopul activităţii „este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale, temelia unei societăţi solide şi sănătoase“.
La Târgu-Jiu, participanţii, în număr de câteva sute, s-au adunat în faţa Bisericii ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Traseul a inclus statuia lui Tudor Vladimirescu, Monumentul Pro-vita al sculptorului Eugen Bârzu - Maternitate, Universitatea, Muzeul de Istorie, Tribunalul, Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, poposind în Biserica ,,Sfinţii Voievozi Mihail, Gavriil şi Rafail“, unde au fost rostite rugăciuni către Maica Domnului şi către Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Pe traseu s-au rostit ectenii pentru copii şi tineri şi s-a defilat cu icoane, bannere şi inscripţii specifice Pro-vita.
După marşul propriu-zis şi Acatistul Sfântului Stelian, au ţinut discursuri: Răzvan Merei, preşedinte ASCOR Tg.-Jiu, Georgiana Ghiţă, psiholog în cadrul Asociaţiei „Vasiliada“, filiala Târgu-Jiu, Radu Buţu, coordonator eveniment din partea Pro-vita Gorj, şi pr. prof. Ştefan Vătafu, inspector şcolar pe disciplina religie în cadrul ISJ Gorj. (Radu Buţu)