În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Marșul pentru viață a avut loc sâmbătă în București
Sâmbătă, 24 martie, peste 5.000 de persoane au înfruntat frigul din București pentru a participa la Marșul pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Studenți pentru Viață și se înscrie în activitățile de promovare a valorilor familiei tradiționale și de sprijinire a femeilor însărcinate și a familiilor cu copii. Punctul de întâlnire a participanților a fost Parcul Unirii din Capitală, iar traseul a continuat pe strada Bibescu Vodă, bulevardul Dimitrie Cantemir, până în Parcul Tineretului. La final, în Parcul Tineretului, a avut loc concertul „Live for life”, susținut de Aurelian Temișan și prezentat de actrița Ioana Picoș.
Alexandra Nadane, președintele Asociației Studenți pentru Viață, a declarat pentru TRINITAS TV că ediția din acest an a Marșului pentru viață s-a desfășurat în 300 de orașe din România și Republica Moldova: „Mesajul este că ne dorim o lume care să sprijine viața, să promoveze sprijinul pentru femeile în criză de sarcină, o lume care să se bucure de dragostea și zâmbetul copilului care vine în această lume, o lume în care oamenii să privească în mod firesc, cu respect și cu dragoste, fiecare femeie însărcinată și pe copilul ei. Ne bucurăm că în 300 de orașe din România și Republica Moldova dragostea oamenilor a învins frigul, a învins zăpada și au participat la Marșul pentru viață. Este o dovadă de solidaritate, este o dovadă că am fost și suntem împreună pentru viață, indiferent de vreme”.
În cadrul evenimentului din București a fost lansat și imnul Marșului pentru viață, intitulat „O lume pentru viață”, interpretat de Ioana Picoș, muzică și versuri Vlad Constantin. Marșul pentru viață, ediția 2018, a avut loc sâmbătă, 24 martie, în 134 de orașe din România şi numeroase localități din Republica Moldova.