În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii
Cu tristețe, am aflat de trecerea din această lume a părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, unul dintre duhovnicii cunoscuţi ai Bisericii noastre, monah cărturar, rugător şi mărturisitor al credinţei creştine în timpul regimului comunist.
Părintele arhimandrit Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lăpuşna din Basarabia. La fragedă vârstă a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Hâncu, rămânând aici până în anul 1938, când a mers la Mănăstirea Căldărușani de lângă Bucureşti, unde a învăţat sculptura bisericească. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost pe front, la Timișoara şi în Ungaria, devenind astfel veteran de război al Armatei Române.
După război, a urmat cursurile Şcolii de Cântăreți de la Constanța şi ale Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț. În anul 1946 a fost tuns în monahism la Schitul Brădicești, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în anul 1948 şi ieromonah în anul 1955. A slujit apoi la Mănăstirea Nicula şi în Parohia Jimbor din judeţul Cluj, vreme de 5 ani.
Între 1948 și 1949, a fost arestat timp de 11 luni, pentru proteste față de scoaterea învățământului religios din școală. Ca urmare a atitudinii sale şi a protestelor față de Decretul 410 din anul 1959, care prevedea desființarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal, pe când urma cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii, a fost exclus din monahism și condamnat la închisoare. A fost deţinut la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării, în perioada 1959-1964.
În închisorile comuniste, părintele Mina Dobzeu, în pofida interdicţiilor, a căutat să menţină aprinsă flacăra credinţei, fără teama de riscuri. Pe când se afla la închisoarea Jilava, în data de 15 martie 1960, părintele Mina l-a botezat în credința creştină ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, devenit ulterior monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”.
În lucrarea sa „Pentru o Biserică dinamică”, părintele Mina Dobzeu mărturisea următoarele: „În celulele prin care ne-am perindat, printre cei încarcerați, erau preoți de diferite confesiuni: romano-catolici, pastori calvini, evangheliști, unitarieni, baptiști, adventiști, Martori ai lui Iehova. Însă de nici unul dintre aceștia nu s-a atașat așa de mult. La dorința lui, fără zăbavă, i-am administrat Botezul”.
De asemenea, el afirma: „De câte ori mi se dă posibilitatea să evoc botezul părintelui Nicolae Steinhardt, mi se oferă prilejul de a evoca Providența, prin aceea că eu am fost o mână întinsă din partea Bisericii Ortodoxe, în numele Sfintei Treimi, iar fostul evreu, părintele Nicolae, a fost o mână întinsă către intelectuali și tineret, să le spună: «Iată, eu am cunoscut pe Hristos prin Taina Sfântului Botez, ca Pavel pe Drumul Damascului»”.
Părintele Mina a fost eliberat din închisoare în anul 1964, iar în anul 1969 a intrat în obştea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Huși, îndeplinind aici ascultarea de stareţ, între anii 1978-1988.
Studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti le-a absolvit în anul 1971.
În anul 1988 a fost arestat din nou, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”. Motivul l-au constituit 7 scrisori adresate lui Nicolae Ceaușescu în care protesta direct față de doctrina atee pe care comunismul voia să o impună.
După reînființarea Episcopiei Hușilor, în anul 1996, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul eparhial Huși, până în anul 2002. De-a lungul timpului, părintele Mina Dobzeu a scris 12 cărţi despre credința creștină și rugăciunea inimii.
Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru atitudinea sa de mărturisitor statornic al credinţei ortodoxe, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a oferit părintelui Mina Dobzeu „Crucea Moldavă”, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva din anul 2017, an dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Purtând cu multă demnitate şi răbdare crucea suferinței în ultimii ani ai vieții sale, ca urmare a bolii şi a vârstei înaintate, venerabilul arhimandrit Mina Dobzeu a trecut la cele veşnice în data 7 iunie 2018, în chilia sa de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” - Catedrala Episcopală din Huşi, în vârstă de 96 de ani.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său arhimandritul Mina în ceata cuvioşilor mărturisitori, iar Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, obştii Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, precum şi tuturor celor care l-au cunoscut și iubit, le adresăm cuvânt de compasiune și binecuvântare întru nădejdea neclintită a Învierii de obşte, a luminii şi păcii din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Mina Dobzeu, sâmbătă, 9 iunie 2018.