Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Masa Bunei Vestiri“
Parohia "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc din Capitală va implementa, în perioada 26 februarie - 25 martie, un miniproiect de educaţie social-filantropică, intitulat "Masa Bunei Vestiri", la care vor participa copiii din trupa de teatru "Ateneul Sfântului Pantelimon". Miniproiectul se înscrie în campania "Stop însingurării!" lansată de parohie pentru ajutorarea bătrânilor singuri din comunitate.
În centrul activităţilor prevăzute în miniproiect se află punerea în scenă şi difuzarea unei noi scenete de teatru religios cu ajutorul copiilor, care va fi înregistrată pe un CD audio, ce va fi folosit la catehizarea adulţilor din parohie, dar şi pentru colectarea de fonduri, în vederea ajutorării a 10 bătrâni singuri din parohie şi a 74 de persoane cu handicap neuropsihic din internatul aflat pe Strada Balotului din zona Fundeni. Acestea vor beneficia atât de produse alimentare pentru masa de Buna Vestire, dar şi de dramoterapie religioasă, prin care copiii vor încerca să le aline suferinţa şi singurătatea. Ideea acestui miniproiect s-a născut din dorinţa unei femei vârstnice care s-a adresat preoţilor de la Biserica "Sfântul Pantelimon" - Foişorul de Foc, pentru a pune în scenă, cu ajutorul copiilor din grupa parohială de cateheză, a unei piese de teatru despre activitatea misionar-religioasă de încreştinare din anii 300-304 din Iudeea, scrisă în 1914 de tatăl ei, col. magistrat Diniu N. Ioan (1893-1985). După cum ne-a mărturisit părintele Bogdan-Aurel Teleanu, slujitor al Bisericii, invitaţia Virginiei Sorescu, fiica autorului, s-a pliat pe dorinţa copiilor din trupa de teatru "Ateneul Sfântului Pantelimon" de a participa la Concursul naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", organizat de către Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în perioada 1 februarie - 21 mai. "Proiectul urmăreşte demonstrarea faptului că valorificarea dramaturgiei religioase poate şi trebuie făcută de Biserică nu doar din motive artistice, ci şi misionar-filantropice şi terapeutice, teatrul religios putând fi înscris nu doar între activităţile cultural-artistice, ci şi cele de asistenţă socială desfăşurate în comunităţile parohiale. Astfel, sceneta realizată de copii va fi înregistrată pe suport audio în studioul Radio Trinitas şi va fi utilizată de către preoţii Bisericii "Sfântul Pantelimon" în catehizarea adulţilor, transformându-se într-un instrument pe cât de ingenios, pe atât de util, ce demonstrează că în comunitatea creştină putem învăţa unii de la alţii, indiferent de vârstă. La finalul catehizării, sperăm ca adulţii să înţeleagă mesajul filantropic al iniţiativei şi să ne sprijine iniţiativa de a oferi o masă de Buna Vestire pentru peste 100 de persoane care suferă de singurătate sau boală", ne-a declarat părintele Bogdan-Aurel Teleanu, coordonatorul proiectului. Miniproiectul "Masa Bunei Vestiri" îşi propune ca obiective principale sensibilizarea copiilor în privinţa suferinţelor provocate de boală şi singurătate; angrenarea a peste 100 de persoane într-un proiect social-filantropic care vizează dezvoltarea coeziunii la nivelul parohiei între bătrâni, tineri şi persoane suferinde; creşterea motivaţiei pentru proiectele de asistenţă socială la nivelul parohiei; dezvoltarea spiritului antreprenorial al copiilor şi valorificarea potenţialului trupei de teatru "Ateneul Sfântului Pantelimon" şi creşterea relevanţei sale în peisajul bisericesc parohial.